marți, 24 mai 2016

Angajati si angajatori

Surprinzător, însă mulți manageri se plâng că pierd cei mai buni lucrători. Poți crede orice, dar angajații nu pleacă dacă sunt mulțumiți cu locul de muncă; angajații pleacă atunci când nu le place patronul.
10 greșeli pe care managerii le fac si îi pun pe fugă pe angajații buni:
1. Își suprasolicită angajații.
Șefia este tentată să-și suprasolicite cei mai buni angajați, iar aceștia devin confuzi crezând că sunt pedepsiți pentru performanțe surprinzătoare în proiecte. Adevărul e că suprasolicitarea funcționarilor are un impact negativ asupra productivității acestora. Cercetările recente de la Stanford arată că productivitatea pe ora muncită scade abrupt când săptămâna de lucru depășește 50 de ore, iar la 55 de ore pe săptămână, productivitatea coboară atât de mult încât patronul nu mai câștigă nimic din orele suplimentare.
2. Nu recunosc meritele și nu recompensează lucrul bine efectuat.
Lauda le place tuturor, îndeosebi celor care se dedică lucrului în întregime. De aia, managerii trebuie să comunice cu angajații pentru a afla cum aceștia doresc să fie recompensați pentru reușitele lor: mărire de salariu sau recunoaștere publică.
3. Nu le pasă de angajații lor.
Mai mult de jumătate dintre cei care pleacă nu au o relație de încredere cu șefia lor. Un patron înțelept ar trebui să se intereseze de viața și treburile lucrătorilor săi. Majoritatea conducătorilor nu cunosc cum să păstreze echilibrul între profesionalism și umanitate și să se implice emoțional în problemele personalului.
Nu-și respectă promisiunile.
Dacă patronul nu își îndeplinește promisiunile, mai devreme sau mai târziu, toți angajații încep să-i urmeze exemplul.
4. Nu-și respectă promisiunile.
Dacă patronul nu își îndeplinește promisiunile, mai devreme sau mai târziu, toți angajații încep să-i urmeze exemplul.
5. Angajează și promovează persoane nepotrivite.
Angajații calificați doresc să lucreze alături de colegi cu același nivel de competențe. În cazul în care patronul nu consideră necesar să angajeze specialiști cu experiență în asemenea domeniu de activitate, apare un factor demotivant pentru cei care deja activează în cadrul companiei. Promovarea persoanei nepotrivite duce la consecințe dezastruoase. Omul care a muncit din greu dar a fost lipsit de promovare, se va simți ofensat și va începe să-și caute un alt loc de muncă, acolo unde talentul său va fi apreciat.
6. Nu-i lasă pe angajați să-și urmeze pasiunile.
Persoanele talentate sunt mereu obsedate de munca lor. Sunt plini de speranțe și vise, la care aspiră. Această năzuință le permite să lucreze mai productiv și să obțină plăcere de la locul de muncă și funcția pe care o dețin. Însă deseori patronii limitează pe subordonații lor cu frica că productivitatea poate scădea dacă își lasă angajații să se concentreze pe pasiunile lor. Această temere este nefondată.
7. Nu dezvoltă aptitudinile angajațior.
Orice lucrător talentat și chibzuit are nevoie de implicarea patronului pentru a determina calea sa de dezvoltare și zona în care ar putea să-și îmbunătățească și să-și dezvolte capacitățile. Cei mai buni specialiști întotdeauna așteaptă un feedback, și dacă nu-l primesc – se plictisesc și se plafonează.
8. Limitează creativitatea.
Angajații talentați sunt mereu dornici de a îmbunătăți tot ceea ce ating. În cazul în care patronul nu le permite acest lucru din frica pentru inovații, aceștia repede își urăsc locul de muncă. Încercările de a împiedica impulsurile creative dăunează tuturor, inclusiv angajatorului.
9.Nu le oferă provocări dificile și captivante.
Cei mai buni lideri uneori le provoacă pe angajații lor cu sarcini imposibil de realizat la prima vedere, pentru a le stimula și motiva. Dacă lucrătorii talentați și deștepți sunt nevoiți să îndeplinească activități simple și plictisitoare, aceștia încep să-și caute un alt loc de muncă unde vor putea testa abilitățile sale.
10. Nu implica angajatii in procesul decizional
Daca angajatul intelege clar prin ce perioada dificila trece firma
atunci acesta nu va cere de la o luna la alta marire de salariu. Daca firma trece printr-o perioada buna si are profit substantial, patronii cauta sa mascheze acest aspect pentru a evita maririle de salariu. Angajatii in final afla adevarul si parasesc firma pentru ca au fost mintiti.

luni, 23 mai 2016

Ganduri...

Omului care este încă nedesăvîrşit, dar pe calea ce-l duce înainte, se cuvine să-i arăţi un sens al faptelor. Poate că înţeleptul va înţelege singur, fără ca cineva să-i dea vreo îndrumare, pentru că şi-a adus spiritul într-un punct de unde nu se mai poate mişca decît în direcţia binelui. Firile mai slabe însă au nevoie de cineva care să le-o sugereze: „Fereşte-te de asta, fă asta.”
Pe lîngă toate, dacă cineva aşteaptă să sosească momentul în care să ştie singur ce e mai bine să facă, în răstimp se îndepărtează de calea cea dreaptă şi, îndepărtîndu-se, nu va mai putea ajunge acolo unde ar putea fi mulţumit de sine; copiii învaţă pornind de la un model: învăţătorul le ţine cu mîna sa degetele, îndrumîndu-le de-a lungul contururilor de litere; îi îndeamnă, aşadar, să imite pildele pe care li le-a pus dinainte şi să-şi formeze scrisul după ele. În acelaşi fel dobîndeşte foloase spiritul nostru, format după un model.
Poate că nu este limpede de ce anume avem nevoie de un specialist care să ne dea învăţături contrare celor cu care mulţimea este obişnuită? Nicio vorbă nu ajunge la urechile noastre fără să ne facă rău: ne fac rău deopotrivă cele pentru care ne rugăm ca şi cele pe care le blestemăm. Blestemele unora fac să se strecoare spaime neîntemeiate, iar iubirea altora, cu toate urările de bine, ne dă învăţături rele, pentru că ne îndreaptă către feluri de bine aflate la mare depărtare, nesigure şi îndoielnice, în vreme ce fericirea ne-o putem găsi înăuntrul nostru. Nu se poate merge, zic eu, pe calea cea dreaptă; ne fac să ne abatem din drum părinţii noştri, vecinii noştri.
Niciunul nu se implică numai pe sine însuşi în greşelile făcute, ci îşi revarsă sminteala asupra celui de alături şi, la rîndul său, o primeşte de la alţii. De aceea viciile mulţimii le regăsim la indivizi anume: mulţimea li le-a transmis. În momentul în care cineva corupe, este el însuşi corupt; a primit învăţătura răului şi a transmis apoi această învăţătură şi a luat naştere acea răutate nemărginită, pentru că se îngrămădesc într-un singur individ, viciile unei mulţimi întregi.
Trebuie, aşadar, să existe cineva care să ne supravegheze, care să ne ciupească din cînd în cînd de ureche ca să ne facă atenţi, să ne ţină departe de clevetelile mulţimii şi să ne apere de laudele celor mulţi. Greşeşti dacă te gîndeşti că viciile se nasc odată cu noi: au sosit mai apoi, s-au adunat în noi. Atunci să respingem, cu îndemnuri frecvente, părerile calpe ce ne înconjoară. 

sâmbătă, 21 mai 2016

Pastila de ras

Un ardelean se prezinta la cabinetul de boli venerice...
- Domnu' doctor, cred ca m-am captusit cu oarece boala din
 acelea rusinoase!
- Pesemne ca ati avut contact cu o femeie necunoscuta!
- Care necunoscuta, domnu' doctor? Pe aia o cunoaste tat
 orasul...

O femeie desteapta sau o femeie inteleapta

Femeia deşteaptă, descoperind că soţul a comis o greşeală, îi va scoate ochii amintindu-i ca ea l-a avertizat de nenumărate ori. Apoi il va cicali cu asta si nu va uita in timp sa-i reaminteasca Femeia înţeleaptă deopotrivă: îl va susţine necondiţiont, îl va încuraja şi câteodată se va preface că nici nu a observat.
Femeia deşteaptă, în situaţii de criză o sa ia controlul asupra ei şi o sa-şi înveţe soţul să trăiasca corect. Femeia înţeleaptă, foarte subtil o să-i arate direcţia de urmat şi o să-i ofere sprijin în intenţia de a ajunge acolo.
Femeia deşteaptă o sa-şi înveţe copii matematica, fizica, chimie cu orice scop. Femeia înţeleaptă va vedea în fiecare dintre ei o personalitate si ii va pregati pentru viata.
Femeia deşteaptă se va stradui să fie cea mai bună la locul de muncă şi să nu comită greşeli. Motiv pentru care, colegii o vor trata cu mare precauţie si suspiciune. Femeia înţeleaptă va crea în echipă o atmosfera prielnică, plină de căldură şi iubire.
Femeia deşteaptă va interveni în viaţa copiilor săi adolescenţi, sau chiar maturi, oferindu-le sfaturile şi recomandările nesolicitate, învăţându-i cum se educă corect copiii. Femeia înţeleaptă le va permite copiilor să obţină propria lor experienţă de viaţă, fiind alături de ei şi oferindu-le sprijinul său în orice situaţie.
Femeia deşteaptă va lupta să-şi influenţeze soacra, sau sa scape de influentele ei,  îşi va afirma independenţa fată de părinţii săi, vor avea dispute din cauza unor sfaturi. Femeia înţeleaptă va învăţa să zâmbească, să asculte-n tăcere şi să cadă de acord. Concluzionând şi acţionând cum va crede ea de cuviinta. Cu duioşie şi iubire.
Femeia deşteaptă vrea să schimbe lumea, să refacă toate persoanele din jurul ei. Femeia înţeleaptă va începe să se schimbe. Şi îi va accepta pe toţi, exact aşa cum sunt ei.
Femeia deşteaptă gândeşte că fericit este cel care are dreptate. Femeia înţeleaptă, ştie, că cel care este fericit, are dreptate.
Femeia desteapta, mereu se afla in cautarea sufletului pereche si evident ca niciodata nu il poate gasi, sau daca il gaseste, acela nu va fi nimic altceva, decat un surogat a ceea ce se poate numi ,,suflet pereche”.
Femeia inteleapta stie ca daca doua pietre se freaca una de alta suficient de mult timp, atunci, acestea, treptat devin netede si stralucitoare si foarte asemanatoare. Anume acest proces, cat mai ales rezultatul lui se numeste „a doua jumatate”. Dar la inceput,  au sarit scantei si femeia inteleapta stie ca scanteile sunt rezultatul procesului de slefuire a celor „doua jumatati”.

miercuri, 18 noiembrie 2015

Piramida de cristal descoperita in Triunghiul Bermudelor

Triunghiul Bermudelor, un loc plin de mister, parca de pe alta lume si de cele mai multe ori mortal. Timp de decenii, cercetatorii indrazneti s-au afundat in labirintul plin de mistere ascuns adanc in acest loc considerat de foarte multi ca fiind unul dintre cele mai misterioase locuri de pe Pamant.
Unii dintre cercetatori sunt de parere ca anomaliile bizare, disparitiile si fenomenele neobisnuite sunt cauza unor simple fenomene naturale. De partea cealalta, unii dintre acestia sustin insistent teoria potrivit careia culturi antice avansate au lasat in urma tehnologii fantastice, care ar putea deforma literalmente timpul si spatiul si care ar putea deschide portaluri catre alte realitati.
02
Acum, exploratorii americani si francezi au facut o descoperire monumentala pe fundul marii Caraibe: o piramida din cristal cu un aspect partial translucid – originea, varsta si scopul pentru care aceasta piramida a fost construita sunt doar cateva dintre aspectele care raman in continuare necunoscute.
Aceasta structura gigantica, probabil mai mare decat Marea Piramida a lui Keops din Egipt a fost initial identificata de catre un medic in perioada anilor 1960 si a fost verificata in mod independent de catre echipe de scafandrii din Franta si din Statele Unite ale Americii.
Descoperirea a zguduit oamenii de stiinta din intreaga lume. Se vor grabi acestia sa o investigheze? Nu, mai mult ca sigur o vor ignora intr-o maniera cat se poate de stiintifica. Daca vor exista presiuni din partea opiniei publice, cu siguranta se vor pozitiona ca fiind extremi de sceptici, mai ales in tinand seama de potentialele ramificatii.
Piramida ar putea confirma afirmatiile unor ingineri care au sustinut ca aceste constructii au fost initial create ca surse masive de energie, ar putea sustine afirmatia potrivit careia vechiul oras Atlantida a existat, sau ar putea raspunde chiar misterioaselor evenimente care au avut loc inca din secolul al XIX-lea in acea regiune a Atlanticului numita “Triunghiul Bermudelor”.
1
Potrivit datelor istorice, piramida a fost descoperita accidental in anul 1968 de catre medicul specialist in domeniul naturopatiei, Ray Brown de Mesa, din Arizona.
In acel an, Brow se afla in vacanta si efectua scufundari impreuna cu prietenii sai intr-o regiune din Bahamas cunoscuta sub numele de “Limba Oceanului”. Zona a dobandit acest nume pentru ca fundul marii are o portiune de limba, portiune care se extinde de pe malul insulei si care prezinta o scadere brusca catre adancimi mult mai mari.
Povestind despre misterioasa descoperire, doctorul explica modul in care s-a pierdut de partenerii sai de scufundari si in timp ce incerca sa-i gaseasca, a dat peste o structura masiva inaltata pe fundul oceanului.
Deoarece nu mai avea suficient oxigen, acesta nu a petrecut foarte mult timp incercand sa investigheze piramida, dar a dat si peste o sfera de cristal neobisnuita.
Medicul a scos la suprafata aceasta sfera si mai tarziu, acest cristal antic a fost studiat de catre cercetatori. Acestia din urma au fost uimiti de proprietatile sale.

miercuri, 11 noiembrie 2015

Un cant al sperantei

Să deschidem din nou iubirii o poartă,
Chiar dacă e cheia prea ruginită
S-o facem țăndări, forțând altă soartă,
Să frângem tristetea in noi impietrită.

Căci lunile trec în zbor ca și anii,
Prea iuți parcă pleacă și mult prea ușor
Si-n zborul lor aprig rămânem orfanii
Ce-și pun prea degrabă iubirii zăvor.

Apoi văduviți de visuri, speranțe,
Vor trece alene toți anii ce vin
Si toți vom pica ale vieții restanțe,
Surghiun peste vremuri, regrete și chin.

Să dăm inc-o șansă iubirii să-nvie,
Să spargem azi lacătul ce-a-nchis-o în noi
Si-n anii ce vin viața noastră devie
Un cânt al speranței și al vieții în doi.
Căprar Florin 

vineri, 6 noiembrie 2015

Cum sa-ti ridici vibratia

Sunt diverse tehnici prin care poti sa-ti ridici vibratia, si destul de repede, insa trebuie sa retii ceva: daca tu continui sa ramai la acelasi nivel cu gandurile negative, daca nu inveti sa te iubesti, daca nu incepi sa manifesti energii constructive in jurul tau, vibratia ta va cobori iarasi, si vei incepe din nou sa te confrunti cu tot felul de situatii neplacute.
Cum sa-ti ridici vibratia:
  1. Meditatii, in special cele care au legatura cu echilibrarea chakrelor. Sau poti pur si simplu sa faci o meditatie foarte simpla, de curatare. Stai linistit si elibereaza-te de toate grijile pe care le ai, si pur si simplu inspira…expira…
  2. Ceai de salvie, macar o ceasca pe zi
  3. Baie cu sare grunjoasa (2 pumni de sare la o cada de baie)
  4. Sare de himalaya (se gaseste si in comert, pentru alimentatie). Puteti sa folositi si acele lampi din sare de Himalaya, practice va detoxifica la toate nivelurile
  5. Lumanari speciale, pot sa fie chiar si simple, fiecare lumanare colorata de exemplu are rolul ei.
  6. Betisoare speciale, care sunt pentru curatare energetica, sau ridicarea vibratiei, sau de salvie, etc. Le gasiti pe site-uri de specialitate
  7. Zilnic beti apa cu lamaie, pentru ca lamaia este un puternic antioxidant, si elimina pe termen lung energia negativa.
  8. Adu recunostinta in viata ta. In fiecare dimneata ar trebui sa-i multumesti lui Dumnezeu pentru tot ce ai, si asteapta-te sa primesti din ce in ce mai mult. Nu te focusa pe lipsuri.
  9. Fa afirmatii si vizualizari pe care le poti crea chiar tu, in functie de situatia in care te afli in prezent. Fara negatii, si la timpul prezent.
  10. Descopera ceva ce iti face placere sa faci, si fa-l zilnic. Fa o lista cu minim 5 lucruri pe care iti place sa le faci, si fa zilnic macar 1 dintre ele.
  11. Bea multa apa. Se stie ca apa este o forma energetic a vietii. Cand bei apa curati corpul de toxine, si automat iti ridici vibratia.
  12. Elibereaza-te de trecut si de toata vinovatia pe care o simti fata de anumite evenimente din trecut. Daca nu o faci, este ca si cum ai trece prin viata cu o piatra de moara legata de picioare.
  13. Petrece cat mai mult timp in natura. Pe cat posibil, incearca sa meditezi in natura, sa iei masa in natura, etc.
  14. Asuma-ti responsabilitatea pentru tot ce se intampla in viata ta, si nu maid a vina pe altii. Indiferent care este situatia nefericita pe care o experimentezi in acest moment, chiar daca la nivel fizic este vina altora, tu ai atras asta la nivel vibrational. Asa ca, descopera ce ai facut gresit.
  15. Foloseste uleiuri esentiale
  16. Fa ceva pentru o alta persoana. Intotdeauna poti sa gasesti o modalitate prin care sa ajuti pe altcineva sau sa oferi un sfat.
  17. Practica mudrele. Mudra este un gest ritualic in hinduism si budism.
  18. Inconjoara-te de oameni pozitivi, care au ceea ce tu iti doresti, sau au mereu starea de spirit potrivita pentru rezolvarea a orice neprevazut poate aparea.
  19. Invata sa ierti. Este inevitabil sa facem greseli. Chiar si tu, la un moment dat, intentionat sau nu, ai facut o greseala fata de o alta fiinta umana.
Retine faptul ca noi devenim ceea ce gandim. Elimina din jurul tau persoanele negativiste si invata sa-ti controlezi gandurile, astfel incat sa duci o viata fericita si prospera pe toate planurile.

miercuri, 4 noiembrie 2015

Cum recunosti o femeie cu inteligenta emotionala peste medie

Inteligenţa emoţională (EQ) e diferită de ceea ce numim în mod normal inteligenţă (IQ). Este capacitatea de a înţelge şi controla propriile emoţii. Este putinţa de a stabili raporturi cu sens cu oamenii şi cu lucrurile. Este, într-un fel, abilitatea noastră de a fi fericiţi. Se spune că femeile o au mai dezvoltată, dar nu neapărat. Cu toate acestea, pe mine mă atrage mai mult să mă gândesc la cum ar arăta o femeie cu un EQ peste medie. Ea…Vede partea bună a lucrurilor. E genul de femeie care e la curent cu tot ce se întâmplă fără să stea o oră la ştiri. Pur şi simplu filtrează informaţia şi se opreşte spontan asupra lucrurilor bune. E valabil şi cu oamenii din jurul ei. Le vede defectele, dar preferă să ia în considerare mai ales calităţile. De-aia transmite o stare de bine, pentru că te face să te simţi important şi bun chiar şi când tu nu prea eşti. De aici i se trage şi înţelegerea faptului că fericirea ei nu e treaba nimănui altcuiva. Aşa că, dacă o s-o vezi vreodată tristă, poţi să fii sigur că nu dă vina pe tine.Nu ia în tragic lucrurile mărunte. Nu face o criză dacă se trezeşte în public cu ciorapul rupt. Ştie să fie autoironică la o adică. Dacă faci mişto de ea în mod inteligent, râde cot la cot cu tine. Dacă eşti necioplit, nu te bagă-n seamă. Iar dacă încerci s-o pui într-o lumină penibilă, găseşte o glumă care să salveze situaţia.Ştie cum să-ţi ridice moralul. Plângăcioşii nu prea stau prin preajma ei. Sau dacă stau, ştiu că n-o să ţină prea mult faza cu văicărelile. Pentru că ea dezamorsează conflictul chiar şi cu cel mai încăpăţânat depresiv. Bine, dacă chiar ţine neapărat să rămână aşa, probabil că nici n-o va considera pe inteligenta noastră emoţională cea mai potrivită candidată la ascultat jelanii. Prea pune întrebări care scot în evidenţă soluţia. Prea desfiinţează problema de la rădăcină. Nu poate omul să sufere în „pace”…Are curajul să spună NU. Cu prietenie. Simpatică de nu te poţi supăra pe ea. Sau fermă, după caz. Asta pentru că are coloană vertebrală. Ştie care îi sunt limitele. Nu se înhamă la mai mult decât poate să ducă, nu are nevoie să demonstreze nimănui nimic. Prin urmare, nu ajunge la un grad foarte mare de stres.Nu e obsedată de trecut. Ce a fost a fost, nu are regrete, nu păstrează ranchiune. Asta nu înseamnă că nu-şi învaţă lecţiile. Dacă ceva a fost greşit, tinde să nu mai repete. Şi când greşeşte, nu e sfârşitul lumii. Îşi cere scuze în mod cinstit şi trece mai departe.E o plăcere s-o asculţi. Nu se vaită, nu te bate la cap cu angoasele ei din copilărie, nu-i e frică de viitor. Mereu are ceva interesant de povestit pentru că e mereu în căutare de ceva interesant. În orice situaţie ar fi, observă o oportunitate pentru a face ca totul să fie mai frumos şi plin de sens.Nu are regrete. Chiar dacă a făcut greşeli mari, îşi dă seama că e inutil să mai sufere şi din cauza părerilor de rău. Face toate eforturile să îndrepte ce poate fi îndreptat, iar restul… îşi asumă. E genul de om pe care nu-l poţi manipula din cauză că are o slăbiciune, pentru că o recunoaşte de la început.Nu se sperie de singurătate. Dimpotrivă, crede despre ea că este cea mai bună companie. Mai mult decât atât, chiar are nevoie de momente în care să rămână numai cu ea. De-aia nici nu se plictiseşte, şi nici nu are probleme când trebuie să aştepte. Găseşte imediat o modalitate de a umple în mod interesant timpul.Se dezvoltă în continuu. Niciodată nu are impresia că le ştie pe toate, de aceea e mereu deschisă să-şi schimbe părerea, dacă îi oferi un argument bine construit. Nu consideră că vârsta ar fi un impediment pentru a învăţa ceva de la zero. E în stare să se apuce de o facultate nouă când alţii se gândesc să devină bunici. Inclusiv atunci când are deja nepoti.
sursa : puteredefemeie.ro

vineri, 23 octombrie 2015

Calatorie in interiorul Pamantului

Cine nu este inca convins ca Pamantul este gol interior si exista o civilizatie foarte avansata atat tehnologic cat si spiritual, este cazul sa-si reconsidere conceptiile. Pe langa marturiile foarte multor oameni care au trait experiente de viata in bazele subterane sau chiar in Agartha sau Shambala, sunt confirmari ale fizicii actuale.

 Nassim Haramein, in prelegerile sale despre ,,functionarea Creatiei” pe bazele geometriei sacre, face referire la acest fapt ( urmariti conferintele sale ,,Intregul Negru” si altele ).


In acest articol aduc inca o dovada, cea a colonelului US Air Force – B.F. Woodard, care a activat aproape 13 ani intr-o baza subterana din Zona 51 si a avut contact cu civilizatia din interiorul Pamantului.



Aceste informatii au fost colectate si scrise cu permisiune, dintr-o inregistrare telefonica facuta in 10 ianuarie 2002 de catre Greg Gavin / Onelight.com , cu colonelul US Air Force, Billie Faye Woodard.

Iata relatarea sa :

   Sosire si indoctrinare

,,Am fost staționat în primul rând in Zona 51, Nevada, din 28 Ian. 1971 pina in 1982. În această perioadă de serviciu am vizitat Interiorul Pământului de șase ori, la 800 de mile adancime. La sosirea mea in Zona 51 am fost îndoctrinați in existența de tuneluri situate sub Zona 51, și, în curând m-am întâlnit de mai multe ori cu operatorii de transport subteran care au o statura de la 13 la 14 picioare în înălțime( aprox. 4 metri, n.a). Aceste tuneluri, care traverseaza intreaga lume, sunt construite de o specie de ființe care au existat aici, înaintea noastra, de foarte mult timp.

Imediat de la sosirea mea in Zona 51, am fost făcut conștient de tuneluri și toate lucrările instalației în sine. Mi-au spus că primele 15 niveluri ale instalației Zonei 51 au fost construite de om, iar nivelurile 16 - 27 au fost deja acolo. Nimeni din guvernul nostru nu le-a făcut. Am facut doar facilitarea acestora. 

Tatăl meu a fost staționat la Roswell. Ca parte a instrucției mele în armată el a cerut sa fiu staționat împreună cu el la Pentagon. Au spus "Noi avem un nou post de lucru pentru tine, care va fi Zona 51, Nevada", denumit în continuare S- 4. Când m-am dus în Pentagon am fost sublocotenent.
După 3 săptămâni de existenta acolo mi-au dat pe deplin rangul de colonel, declarând că : ,,trebuie să fii un colonel plin ca să fii staționat in această viitoare facilitate ". Au fost 150.000 de persoane în această facilitate, aprox. 85% militari și 15% civili. După sosirea mea, am fost luat în subteran și nu am mai văzut lumina zilei de 11,5 ani.

Tuneluri si transporturi

Zidurile tunelurilor sunt foarte netede. Dacă ați trage un tub gol, printr-o minge de lut puteți obține o idee de cât de netede. Pereții au ceea ce este comparat cu un finisaj de marmură, care sunt realizati dintr-o substanță metalică, impenetrabilă, suprafața pereților nu poate fi penetrata nici chiar de un burghiu cu diamant sau laser ( regasim aceeasi descriere ca si in cartile lui Radu Cinamar despre Complexul din Bucegi,n.a.).

Amintiți-vă că a fost un moment în care ne-am folosit pentru a vedea miscarile de trupe de la punctul A la B pe suprafața Pământului, în mod continuu. Nu a fost cu mult timp în urmă. Acum, rar vezi asta. Acum, ei folosesc tuneluri pentru a muta toate aceste trupe la distanțe lungi. Tunelurile sunt suficient de largi pentru a conduce 9 vehicule asezate lateral una langa cealalta.

Din Zona 51, o cale de transfer iese la Oceanul Pacific - 350 mile vest de Monterey - unde există o piramidă, un alt transfer duce la facilitatea Cheyenne Mountain.
 Lungimea navetei mari de transfer este de aproximativ 1/4 mila lungime ( aprox.450 m ,n.a.). Locuitorii din interior folosesc aceste mașini - un vas mare pentru a muta un număr mare de oameni / ființe, foarte repede. Naveta mai mica este de 50-60 picioare în lungime ( aprox.20 m ,n.a.). Viteza navetelor este mai rapida decât viteza sunetului, ele pot călători din Zona 51 în interiorul principal al Pământului în mai puțin de 10 minute. În 5-6 minute esti acolo.

Materialul folosit pentru a construi aceste navete este aceeași substanță din care era construita nava spatiala de la Roswell. Navetele rulau pe energie electromagnetică prin liniile din grila energetica a Pământului. Operatorii pe care i-am menționat mai devreme, sunt de aprox. 4 m în înălțime, arata ca noi în aspectul lor, dar extrem de evoluati, și comunica prin telepatie. Bărbații au barba sau nu, iar pielea femeilor este fără cusur, având într-adevăr un ten clar perfect. Expresia lor pentru oameni este una de îngrijorare pentru noi - așa cum se vede in felul in care noi, oamenii, suntem condusi. Există șapte civilizații care locuiesc în Pământul interior - care sunt guvernate de principiile armoniei. Ei înțeleg și vorbesc toate limbile pământului. Înțelegerea si cunoștințele lor medicale este fenomenala.

Istoria mea personala

La vârsta de 12 ani, în timp ce mergeam pe jos printr-un câmp de porumb cu un alt prieten, am avut o experiență paranormală. Am fost dus într-un vehicul OZN și transportat în interiorul pământului. Aici, am trăit timp de 6 luni în rândul locuitorilor din ,,Pământul Gol ” ( Hollow Earth, original).

Vă puteți imagina mirarea părinților mei, în special a tatălui meu, care era în serviciul militar, la acel moment, atunci când am dispărut, apoi să ma întorc în mod misterios dupa șase luni. Aceasta experienta a fost cauza, cred care l-a determinat pe tatăl meu sa ma ia sub aripa lui la Pentagon și mai târziu îndreptat pentru a servi in Zona 51.

Eu nu sunt copilul biologic al tatălui meu, sunt un copil adoptat așa cum a fost si sora mea. Sora mea și cu mine ne-am despărțit când ea a fost luata în mâinile "guvernului secret" pentru observație. Ei au încercat a găsi sursa abilităților ei paranormale. Când ea a devenit conștientă de planurile lor de a-i lua viața si a efectua o autopsie de cercetare, ea a trimis un apel telepatic spre ,,Pământul Gol” și a fost rapita de lângă ei printr-o "aerisire" de la suprafata , de una din aeronave. Am fost capabil de a combate negativitatea lor cu mintea mea, care este mai puternica, și a supraviețuit atacurilor lor.

Tatăl meu, Zorra, este un om de stiinta in ,,Golul Pământului”, care a făcut 150.000 de excursii în jurul soarelui. Sora mea și eu sunt originar din ,,Golul Pământului”. Părinții noștri adevărați și familia locuiesc în ,,Pământul Gol ”. Când tatăl nostru a vorbit cu noi la adoptie, am vorbit o limbă necunoscută pentru orice cultură de la suprafață.
Am un tip de sange necunoscut. Nu am avut niciodata nici-o boala de niciun fel. Sângele meu a fost examinat medical și distruge toate infectiile virale atunci când este combinat cu alte probe de sânge într-un mediu de laborator.

Vortexurile Pamantului

Locuitorii,, Pamantului Gol” au capacitatea de a împărți fundul oceanului și de a crea un vortex, așa cum se manifesta in Triunghiul Bermudelor. Există 7 niveluri diferite în aceste vortexuri, precum și echipamente, iar ființele sunt aduse în el și plasate corespunzător pe aceste niveluri diferite.

Vortexurile acționează ca uși de intrare sau de ieșire în/din interiorul gol al Pamantului. Există mai multe decat suprafata unui triunghi de langa Florida, una de la Lacul Erie, și altele in largul coastei Mexicului, unul pe coasta Japoniei, precum și alte locații geografice ale Pământului. Acestea sunt numite "Zone Liniștite". Aceste uși permit creaturilor din interior să iasă și sa intre, cum ar fi Sasquatch, Lochness ... etc.( Yetti sau omul zapezilor si monstrul din lacul Lochness,n.a.).

Toate planetele sunt goale, cum este si Soarele, care este cu adevarat o planetă. Există civilizații în Soare care au colonii în regiunile subterane Pamantului.

Intrarea cautata



În scopul de a localiza o intrare a Pământului interior, în cazul în care vreodată sunteti in subteran, tot ce ai nevoie este busola. Busola se va învârti ca și în cazul în care sunteți în picioare la Polul Nord la intrarea în tunel a Pământului interior.

Când am plecat din serviciul militar, nu am mai avut niciun mijloc de a intra în ,,Pământul Gol”. A fost necesar ca eu să caut un alt mod. Eu și o parte a solicitanților interesați, am închiriat un avion care ne-a dus chiar la marginea Polului Nord.

Poporul din Interior

Oamenii din interior au fost foarte liberi cu mine, arătându-mi orice acolo, mi-au  arătat tot ce se întâmplă exact - ei nu au nici-o retinere. Ei cer mereu permisiunea atunci când lucrează cu natura, ei cer plantelor permisiunea înainte de a le consuma sau tăia, ei cer Mamei Pământ înainte ca acestia să construiască, și doar acolo unde  terenul se potriveste cel mai bine mediului lor, o practică similară ca a indienilor nativi americani. Prin urmare, ei păstreaza o stare armonioasă, dorința de a fi una cu natura în orice moment, ei sunt mult mai avansati spiritual decât locuitorii de la suprafață și au foarte mult respect fata de Mama Pământ.

Atmosfera este extrem de clară, ca o regulă există si nori, dar nimic ca nori de ploaie. Temperatura este o constantă de 73 de grade ( Fahrenheit, aprox.23 grade Celsius,n.a.).
Oamenii din interior vorbesc direct cu animalele, iar animalele vorbesc direct cu oamenii.
Nu este nevoie de acumulare, pentru ca totul este gratuit, nu este nevoie de a crea în abundență pentru ca totul este suficient. Un proces de troc este mai frecvent decât comerțul cu bani.

Aceasta este de fapt o cultură utopica fara nici o depresie, care ar duce la acte de violenta. Fara partide care doresc să facă război și să câștige dominația peste altul. Nu sunt fiinte mai bogate sau mai sărace.

Există aeronave (la suprafața sunt cunoscute ca farfurii zburatoare), în care este inmagazinata o parte din ei înșiși, o parte din personalitatea lor merge în crearea de aeronave prin procesul de gândire, ca urmare mintea lor este foarte puternica. Acest lucru face ca aeronavele sa fie perfecte în proiectare, execuție si mișcare. 
Doar câteva persoane de la suprafața au aceste abilitati similare pentru a crea, dar ca urmare a reprimării acestor capacități în copilărie prin religie, educație, și temerile de familie, acestea se pierd. 

Oamenii din interior au voie să intre în spațiul din imaginația lor, dacă vreți, și acolo se creează. Boala nu va intra în corpurile lor - pentru că nu este permis.
Omenirea de la suprafata este in faza de a intra in 4D. Oamenii din Interiorul Pamantului vor veni cu nerabdare sa lucreze mai profund cu noi cei de la suprafata. Oamenii de la suprafata sunt în prezent atât de implicati cu sensul de "mine", că ei nu pot trăi împreună armonios.

Oamenii de la suprafața care cauta să ajungă la locuitorii Pământului Interior prin meditație, vor fi primiti. Copiii care se nasc acum sunt din ce în ce mai capabili de a utiliza totalitatea creierului lor, ceea ce este o practică comună în Interiorul Pamantului.
Unul dintre primele lucruri pe care mi l-au arătat în Interior a fost capacitatea lor de călătorie interplanetară și in timp. Baza călătoriei în timp este asemanata cu curbura spațiului, care vine prin puterea de meditație și prin acceptarea de a fi o ființă nelimitată. Daca iti antrenezi mintea la un nivel subconștient că esti nelimitat toate lucrurile sunt posibile.

La suprafata, capabilități pentru a experimenta această putere infinită sunt mult mai ușor de trezit la portaluri, cum ar fi Mt. Shasta, care servește ca un portal spațiu - timp direct in Pământul Interior, odată ce în împrejurimile Mt. Shasta sunt atrași în "stare armonioasă". În experiențele mele de la Mt. Shasta, Telosienii ( sub Mt.Shasta este proiectia orasului Telos din Agartha,n.a. ) din subteran proiecteaza o aura de mare armonie într-o atmosferă minunată.

Zona 51

De tot ce am văzut in Zona 51, 95% rămâne ascuns publicului. Mergând în Zona 51 este ca si cum ai merge într-o altă lume. Gândurile lor fiind "dacă admitem că Pământul este gol, cu o inteligență centrală, acest lucru va produce discordie și teamă". Acest proces de frica este generat de companiile private, care încearcă să controleze și să avanseze propriile nevoi și agendele personale prin Zona 51.
Am plecat de la Air Force din cauza metodelor dominatoare folosite de către cei care au căutat să se comporte ca niste nebuni ai controlului, mi-au fost stagnate capacitatea mea de a gândi și de a acționa într-un mod creativ.

Din cauza dorinței mele de a informa publicul larg, am iesit din serviciul activ cu  pensie de serviciu și toate beneficiile și drepturile rezultate din aceasta.


Am fost în armată 13.5 ani, de la bază, la Pentagon și apoi in Zona 51. Ingineria genetică care are loc in Zona 51 este cu generația noastră tânără. "Copiii laptelui in carton", ale căror fotografii au fost frecvent observate în piețele publice în trecut, au fost răpiți și duși in Zona 51.

Nivelul 16 din Zona 51 este nivelul de inginerie genetică, în care se folosesc copiii pentru experimentare în longevitate și puteri ale minții. Forța majoră din spatele acestui lucru este ceea ce este numit ca "Guvernul Secret". Există civili ai Guvernului Secret, care sunt în control în mai multe domenii din Zona 51.

Există o rețea de tuneluri subterane, care se intind sub Europa, America de Sud - si mai multe continente. Există o întrepătrundere a acestei mari rețele de tuneluri în întreaga lume, pe care multe guverne  le folosesc “.
Dumnezeu să vă binecuvânteze și să fie cu voi,

Colonel Bill Faye Woodard

   
  - articol original -

duminică, 4 octombrie 2015

Pastila de ras

Ion trebăluia prin ogradă. 
Apare Vasile şi de departe îi strigă: 
- Ioaneee! Măi Ioaneee! Vezi că Măria ta e cu Gheorghe şi se tăvălesc amândoi în lucernă! 
Când aude Ion una ca asta, se face negru de furie, ia furca şi pleacă în grabă către zăvoi. 
După o vreme, se întoarce cu pălăria pe ceafă, fluierând fericit. 
Vasile îl întreabă: 
- No, care-i treaba? 
Ion îi răspunde tacticos: 
- Totu-i bine. Nu era lucerna mea

duminică, 27 septembrie 2015

Dacii si neurochirurgia

Mărturiile antice, dar şi descoperirile areheologice efectuate în aşezările geto-dace, demonstrează că strămoşii noştri erau experţi în medicină. Preoţi-vrăjitori, pe lângă descântece ritualice, făceau operaţii chirurgicale complicate şi erau căutaţi în vechea Europă pentru cunoştinţele lor medicale.Triburile geto-dacilor au fost renumite în lumea antică, pentru vitejia lor, dar şi pentru onestitate. „Cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”, se referă la daci Herodot. Pe lângă o religie aparte, care propovăduia nemurirea sufletului şi existenţa fericită dincolo de moarte, neamul geto-dac avea, spun atât autorii antici cât şi descoperirile arheologice, o castă sacerdotală foarte pricepută în domeniul medicinei.    O dezvoltare aparte a avut-o chirurgia, având în vedere şi caracterul războinic al triburilor geto-dace, iar astfel de intervenţii erau frecvente. Mai mult decât atât, există mărturii documentare care arată că medici greci sau romani călătoreau în ţinuturile dacilor pentru a se interesa de remedii şi plante medicinale pentru diferite boli, cerând sfatul preoţilor-vindecători ai dacilor. Vracii-şamani ai dacilor mai erau renumiţi şi pentru descântecele care scoteau demonii din oameni.
Operaţii chirurgicale complexe şi intervenţii de neurochirurgie Geto-dacii depăşesiră deja nivelul medicinei empirice. Deşi asimilaţi de greci şi romani lumii barbare, preoţii-vindecători ai triburilor dace dovedeau cunoştinţe avansate pentru acele vremuri. Există numeroase dovezi care atestă practicarea chirurgiei de către vindecătorii daci. Aceştia efectuau operaţii complicate, cu ajutorul bisturiului şi chiar intervenţii neurochirugicale. Săpăturile arheologice au scos la iveală o serie de instrumente, folosite de vindecători daci. De exemplu, la Grădiştea de Munte a fost descoperită în anii ’60 o trusă medicală folosită de vracii daci, care conţinea un bisturiu cu apărătoare de bronz, pensete, o tabletă din tuf vulcanic din silicaţi, care se aşeza pe răni şi ulceraţii ca anti-coagulant şi cicatrizant. Pe lângă acestea, s-au descoperit în acelaşi loc şi borcănaşe pentru alifii. Pentru arheologi era o dovadă care ducea cu gândul la practicarea chirurgiei de către daci. La Piatra Roşie, o altă descoperire din aproximativ aceeaşi perioadă întâreşte această teorie. S-a descoperit un scalpellum din bronz, folosit pentru intervenţii la nivel cutiei craniene. O altă mare descoperire arheologică făcută de către renumitul arheolog Ion Horaţiu Crişan, de această dată în aşezarea de la Poiana vine în sprijinul ideii că dacii practicau chirurgia în secolul î.Hr. Este vorba despre o nouă trusă cu instrumente chirugicale. În interiorul acesteia au fost descoperite pensete de bronz, bisturie cu lamă fină, dar şi sonde medicale.    Alături de acestea era o placă de marmură de mici dimensiuni, folosită probabil pentru amestecarea alifiilor. Arheologul Horaţiu Crişan spunea că aceste instrumente au fost procurate din lumea greco-romană, dar atestă un nivel foarte ridicat al medicinei în lumea geto-dacă. Mai mult decât atât, a fost atestată şi practicarea în formă empirică a neurochirurgiei. 
”În aşezarea de la Poiana s-a descoperit şi un schelet al cărui craniu a fost trepanat. Trepanaţia a fost reuşită şi bolnava a supravieţuit multă vreme după intervenţie. Este foarte probabil ca vindecătorii geto-daci pe lângă trepanaţii să fie efectuat şi alte intervenţii chirurgicale”, scria Ion Horaţiu Crişan, după descoperire în lucrarea ”Spiritualitatea geto-dacilor”. Un alt specialist în istoria dacilor confirmă nivelul ridicat al intervenţiilor chirurgicale efectuate de geto-daci. ”Cu ajutorul instrumentelor chirurgicale, preoţii medici daci ştiau să execute operaţii grele şi complicate: craniul unui schelet descoperit la Poiana prezintă urme clare ale unei trepanaţii cicatrizate”, preciza şi Hadrian Daicoviciu în ”Dacii”. Şi într-o necropolă getică la Sărata-Monteoru a mai fost găsit un craniu cu trepanaţie. Dacii, experţi în medicina naturistă Atuul vindecătorilor daci a fost însă medicina naturistă, spun istoricii. Erau foarte buni cunoscători ai plantelor medicinale şi a efectelor acestora. Medici greci sau romani veneau să înveţe de la vracii geto-daci folosirea plantelor în scopuri medicinale. Un bun exemplu este lucrarea ”De materia medica”, a medicului grec Pedanios Dioscoride. Acesta ar fi efectuat o călătorie în Dacia tocmai pentru a învăţa folosirea plantelor medicinale. În urma acestei experinţe, şi-a scris şi tratatul de medicină.    O bună dovadă în acest sens o constituie cele peste 21 de nume de plante medicinale păstrate în graiul geto-dac, fără echivalent în lumea greacă şi romană. Ceea ce a învăţat de la vindecători daci şi a transmis mai departe Dioscoride a fost preluat secole de-a rândul de învăţaţi şi medici antici şi mai apoi medievali.

”Numele dacice de plante vindecătoare din operele lui Dioscoride şi Pseudo Apuleius oglindesc existenţa la daci a unei botanici medicinale cu îndelungate tradiţii”, preciza istoricul Hadrian Daicoviciu.


Specialiştii spun că multe dintre tratamentele naturiste, prescrise de medicii daci şi notate de medicul grec, sunt şi astăzi folositoare. ”Indicaţiile terapeutice preconizate de Dioscoride sunt identice cu recomandările medicinei ştiinţifice moderne ori cu întrebuinţările lor populare de astăzi”, preciza şi Horaţiu Crişan. Totodată, este documentată şi folosirea apelor termale de la Călan, Geoagiu şi Băile Herculane, în scopuri terapeutice.   Preoţii-vindecători şi elemente de psihiatrie la daci Cei care practicau medicina în Dacia sunt atestaţi de izvoarele antice. Făceau parte dintr-o clasă aparte. Erau preoţi şi medici în acelaşi timp. Se presupune că medicina a luat avânt odată cu generalizarea cultului zalmoxian. Preoţii acestuia erau şi medici. Mai mult decât atât, o revoluţie în societatea dacică, şi la nivelul ştiinţelor a avut loc odată cu Burebista şi apariţia lui Deceneu. Practic acesta din urmă a fost considerat unul dintre cei mai buni preoţi-medici daci. De altfel, importanţa medicului-preot în societatea dacică este dovedită de evoluţia rangurilor.    După moartea lui Burebista, puterea în statul dac este preluată de aceşti medici-preoţi. Este vorba despre Deceneau şi Comosicus. Aceştia îmbinau elementele şamanice cu medicina. La căpătâiul unui bolnav aplicau şi tratamente practice, fie plante medicinale fie interveneţii chirurgicale, dar practicau şi ritualuri de vindecare, descântece şi încercau să scoată demonii din bolnav. ”Vraciul vindecător, pe lângă descântece, ştia să dreagă fracturi, să facă masaje, să deschidă abcese. El cunoştea efectul tămăduitor al plantelor, al apelor vindecătoare şi multe altele”, spune Ion Horaţiu Crişan, în ”Spiritualitatea geto-dacilor”.    Autorii antici arată că preoţii-medici ai dacilor aveau şi noţiuni moderne de medicină, precum consultarea pacientului în ansamblu, dar şi importanţa pe care o dădeau vindecării psihicului, numit de aceştia ”suflet”. Concepţia despre medicină şi importanţa sănătăţii psihicului este descrisă de Platon, care redă discuţia pe care a avut-o cu un medic-preot geto-dac. 

”Aşa cum nu trebuie să încerci a vindeca ochii fără să vindeci capul şi nici capul fără trup, la fel nici trupul fără suflet, iar tocmai aceasta este pricina pentru care cele mai multe boli rămân nevindecate de medicii greci, faptul că ei nu ţin seama de întregul a cărui îngrijire ar trebui să o întreprindă[...]. Toate se trag din suflet, atât cele rele, cât şi cele bune ale trupului şi ale fiinţei noastre întregi, revârsându-se din suflet, aşa cum se răsfrâng de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales sufletului trebuie să-i dăm îngrijire dacă vrem ca deopotrivă restul trupului şi capul să o ducă bine”, scria Platon în ”Dialoguri.   

Sursa : Adevarul.ro

vineri, 25 septembrie 2015

Cum ne cream viitorul?

Prin gând. Iar dacă gândul este susţinut devine credinţă. Prin credinţa într-un anumit gând ne creăm realitatea conform acelui gând. Iar în timp credinţa creează neurochimia pentru a apărea un sentiment care se înregistrează ca un adevăr în fiinţă.
Toate zilele de mâine sunt proiectate prin gândurile noastre de azi, căci fiecare gând pe care îl avem, creează în corp un sentiment, care este înregistrat în suflet. Acel sentiment fixează apoi un precedent în condiţiile din viaţa noastră, căci ne atrage circumstanţele ce vor creea şi se vor potrivi cu aceleaşi sentimente care ne-au fost înregistrate în suflet.
Fiecare cuvânt pe care îl rostim ne creează zilele care vor urma, căci vorbele nu sunt decât sunetele ce exprimă sentimentele din suflet, care au fost născute prin gând.
De exemplu: o persoană care gândeşte ori de câte ori cât îi este de rău, sau greu  că: va fi bine, se vor rezolva toate problemele, trece şi asta după un timp, chiar experimentează această stare de bine.
O altă persoană care oricât i-ar fi de bine spune e greu, e rău, criza asta mă duce la faliment, nu mai am forţă, ce credeţi că va experimenta după un timp oarecare? Ceea ce spune aceea se va materializa şi aici sigur aveţi exemple nenumărate din viaţa voastră când vi s-a întâmplat asşa cum aţi gândit.
De multe ori nu suntem conştienţi de cât de mult rău ne facem prin gândurile noastre şi vorbele pe care le rostim. La fel cum nu suntem constienţi de cât de mult bine ne putem face dacă schimbăm un gând mai puţin sănătos pentru noi şi viaţa noastră, cu un gând plin de viaţa şi de bucurie. Este foarte simplu, ce avem de făcut este să fim constienţi în fiecare clipă de noi, de gîndurile şi vorbele noastre, iar dacă ceva ne trece prin minte şi nu suntem de acord cu acel gând îl schimbăm şi gata. Nimeni nu poate face în locul nostru asta, adică nimeni  nu poate intra în mintea noastră să ne-o curăţe şi să o deschidă spre infinite posibilităţi. Numai noi putem face asta cu noi. Cel mai simplu mod este prin afirmaţii de genul: sunt dintotdeauna (cum vreţi voi, sau ce vreţi voi)…., şi repetaţi acea afirmaţie până mintea limitată nu se mai opune şi atunci este semn că v-aţi creat realitatea viitoare.
Tot ce ni se întâmplă în viaţă am gândit, am crezut  şi am simţit cândva. Aici avem diverse situaţii, şi anume:
-   Fie am privit acele lucruri ca temeri (Spune un proverb că: “de ce ţi-e frică de aceea nu scapi”. De ce  credeţi oare că se întâmplă aşa? Deoarece când îţi este teamă de ceva, mereu ai acea temere în vizor, în partea conştientă din tine, mereu te gândeşti la ea, şi până la urmă o atragi deoarece te concentrezi foarte des şi mult la acea temere).
-   Fie cineva ţi-a spus că aşa se va întâmpla ceva, cândva – prin ghicitori în cărţi, în stele, clarvăzători de toate felurile, fie preoţi cu har – ei văd ceva despre tine dar văd o linie de destin posibilă pentru momentul în care eşti, văd pentru momentul în care le soliciţi să te consilieze, dar dacă tu ai plecat de acolo şi ai luat o altă decizie pentru viaţa ta, sau te-ai întâlnit cu o persoană care ţi-a dat o informaţie foarte preţioasă cu care ai luat imediat o decizie în legătură cu viaţa ta, acea linie de destin nu mai e valabilă, deoarece ai accesat alt potenţial de viaţă. Dar dacă tu ai acceptat aceasta ca un adevăr, ai crezut în el şi aşa s-a întâmplat, şi uneori mai zici, “ce bine a văzut, chiar aşa s-a întâmplat, cum mi-a spus X sau Y, este un ales a lui Dumnezeu şi, mereu vei merge să-ţi spună ceva în care să crezi ca să-ţi creezi realitatea şi de fapt să rămâi pe aceeaşi linie de potenţial. Interesant, nu?. Cine e stăpânul vieţii tale de fapt? Deci în ceea ce crezi aia se va întâmpa. Adică dacă vrei să crezi, crezi şi se va întâmpla; dacă nu vrei să crezi, nu crezi şi nu se va întâmpla. Am destule exemple personale când diverşi spuneau ceva şi nu s-a întâmplat deoarece am zis că eu sunt stăpânul vieţii mele şi ce cred eu aceea se va întâmpla.
Am avut încredere în Dumnezeu că va face aşa cum vreau eu. Şi aşa s-a întâmplat întotdeauna.
Afirmaţii utile:
  • “eu sunt dintotdeuna încredere în Sinele meu Divin”
  • “dintotdeauna Sinele meu Divin mă călăuzeşte”
Tot ce se întâmplă în viaţa noastră se întâmplă ca act voit, predestinat prin gând şi emoţie – prin alegerea proprie.
Gândul este adevăratul dătător de viaţă veşnică, pentru că el nu poate fi distrus, dar am o veste bună – poate fi înlocuit ca vibraţie cu un alt gând pe care-l doreşti tu şi pe care insişti cu concentrare conştientă. De aceea se spune că avem liber arbitru, în acest sens oricând ne putem răzgândi, şi putem acţiona cu un alt gând de o altă frecvenţă.
Gândul reprezintă legătura pe care o avem cu mintea lui Dumnezeu. De aceea spunea Mântuitorul Iisus Hristos că dacă ai “credinţă cât un bob de muştar vei muta un munte de aici în partea cealaltă”. Sau spunea credinţa ta te-a vindecat, nu eu.
Interesant cum de acum 2000 de ani mântuitorul pământenilor a spus asta, şi noi după 2000 de ani tot căutăm o formulă magică, un înţelept, un guru, un vindecător pentru a ne salva şi a ne vindeca. Atât vindecarea cât şi salvarea este în noi, nu ne-o poate da sau lua nimeni. Era cândva o poveste depre nişte zeităţi care vorbeau unde să ascundă puterea din om, ca el să nu-şi dea seama ce putere are, pentru a-l putea ţine pe plantaţie să muncească – fiecare a venit cu câte o sugestie, hai să ascundem în soare, în apă, în aer, în foc, etc. Dar unul a zis: hai să o ascundem în el că acolo nu va căuta niciodată, şi astfel omul nostru caută în exterior tot ceea ce este de fapt în el.
Când ne dorim ceva sau avem un vis, important este să credem în realizarea lui. Când nu introducem îndoiala, acel vis se împlineşte, când ne îndoim îl îndepărtăm. Uneori se împlineşte şi visul şi îndoiala, dar din cauza îndoielii nu ne mai putem bucura de realizarea visului.
Visul înseamnă creaţie. Dacă gândeşti, simţi şi acţionezi congruent cu visul, el se împlineşte.
Dacă avem încredere în călăuzirea Sinelui Divin orice vis devine realitate. 


Sursa :Psiholog Niculina Gheorghita