Omului care este încă nedesăvîrşit, dar pe calea ce-l duce înainte, se cuvine să-i arăţi un sens al faptelor. Poate că înţeleptul va înţelege singur, fără ca cineva să-i dea vreo îndrumare, pentru că şi-a adus spiritul într-un punct de unde nu se mai poate mişca decît în direcţia binelui. Firile mai slabe însă au nevoie de cineva care să le-o sugereze: „Fereşte-te de asta, fă asta.”
Pe lîngă toate, dacă cineva aşteaptă să sosească momentul în care să ştie singur ce e mai bine să facă, în răstimp se îndepărtează de calea cea dreaptă şi, îndepărtîndu-se, nu va mai putea ajunge acolo unde ar putea fi mulţumit de sine; copiii învaţă pornind de la un model: învăţătorul le ţine cu mîna sa degetele, îndrumîndu-le de-a lungul contururilor de litere; îi îndeamnă, aşadar, să imite pildele pe care li le-a pus dinainte şi să-şi formeze scrisul după ele. În acelaşi fel dobîndeşte foloase spiritul nostru, format după un model.
Poate că nu este limpede de ce anume avem nevoie de un specialist care să ne dea învăţături contrare celor cu care mulţimea este obişnuită? Nicio vorbă nu ajunge la urechile noastre fără să ne facă rău: ne fac rău deopotrivă cele pentru care ne rugăm ca şi cele pe care le blestemăm. Blestemele unora fac să se strecoare spaime neîntemeiate, iar iubirea altora, cu toate urările de bine, ne dă învăţături rele, pentru că ne îndreaptă către feluri de bine aflate la mare depărtare, nesigure şi îndoielnice, în vreme ce fericirea ne-o putem găsi înăuntrul nostru. Nu se poate merge, zic eu, pe calea cea dreaptă; ne fac să ne abatem din drum părinţii noştri, vecinii noştri.
Niciunul nu se implică numai pe sine însuşi în greşelile făcute, ci îşi revarsă sminteala asupra celui de alături şi, la rîndul său, o primeşte de la alţii. De aceea viciile mulţimii le regăsim la indivizi anume: mulţimea li le-a transmis. În momentul în care cineva corupe, este el însuşi corupt; a primit învăţătura răului şi a transmis apoi această învăţătură şi a luat naştere acea răutate nemărginită, pentru că se îngrămădesc într-un singur individ, viciile unei mulţimi întregi.
Trebuie, aşadar, să existe cineva care să ne supravegheze, care să ne ciupească din cînd în cînd de ureche ca să ne facă atenţi, să ne ţină departe de clevetelile mulţimii şi să ne apere de laudele celor mulţi. Greşeşti dacă te gîndeşti că viciile se nasc odată cu noi: au sosit mai apoi, s-au adunat în noi. Atunci să respingem, cu îndemnuri frecvente, părerile calpe ce ne înconjoară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu