Chipul sculptat in stanca al regelui dac, reprezinta cel mai cunoscut obiectiv turistic din zona Cazanelor.Acesta se afla in Cazanele Mici,pe Valea Mraconiei la confluenta cu Dunarea, acolo unde Dunarea atinge cea mai mare adancime,120 metri,intre localitatile Eselnita si Dubova, la cca. 18 km de Orsova, judetul Mehedinti.
Este cea mai mare sculptura in piatra din Europa, inalta de 55 m si lata de 25 m. A fost sculptata dupa modelul celei din stanca Muntelui Rushmore, are cu 6 m mai putin decat Statuia Libertatii, cu opt mai mult decat monumentul lui Christos din Rio de Janeiro si cu aprox.10 m mai mult decat inaltimea legendarului Colos din Rhodos.
Ideea construirii acestei statui i-a aparținut omului de afaceri român Iosif Constantin Drăgan, un istoric amator, și a durat 10 ani (1994-2004) pentru ca cei 12 sculptori-alpiniști să o termine, realizarea ei costându-l pe Drăgan, în final, peste un milion de dolari.Lucrarea a fost executata de un grup de 12 sculptori-alpinisti, sub conducerea sculptorului roman Florin Cotarcea.in comparație cu sculpturile realizate pe Muntele Rushmore, a căror realizare a durat timp de 14 ani (1927-1941), la acel proiect lucrând peste 300 de sculptori-alpiniști
Pe pontonul din golful Mraconia unde se află această, cea mai mare sculptură în piatră din Europa, se poate ajunge doar pe apă, cubarca. Pentru modelarea stâncii s-a folosit peste o tonă de dinamită.
Executarea lucrării a început în vara anului 1994, cu defrișarea copacilor care împădureau stânca. Apoi s-a trecut la curățarea rocilor, a stâncilor masive care puneau în pericol viața oamenilor. Nu s-au putut folosi nici un fel de utilaje grele, toate uneltele de lucru fiind transportate cu barca și cu saci de 40-50 de kilograme în spinare.
Legătura cu pontonul a fost asigurată prin două stații de emisie-recepție. De la baza stâncii până la schelă, alpiniștii-sculptori trebuiau să se cațere timp de o jumătate de oră. S-a lucrat în două ture de câte 6 ore: de la 7,30 la 13,30 și de la 13,30 până la 19,30. Lucrările s-au desfășurat în perioada martie-octombrie a fiecărui an. O operațiune la fel de grea și riscantă a fost cea de manevrare a schelelor.
Uneltele de lucru folosite de către sculptorii-alpiniști au fost cele clasice: ciocanul pneumatic, șpițul și barosul. În perioada de vară, stânca se încingea la soare, făcând condițiile de lucru aproape insuportabile.
Iosif Constantin Drăgan a scris numeroase cărți despre istoria dacilor și a tracilor ("Noi, tracii"; "Imperiul Romano-Trac", "Mileniul imperial al Daciei"), intenționând să construiască în orașul Cluj și o copie în mărime naturală a Coloanei lui Traian, proiect care nu s-a mai realizat.Prin construcția acestei statui modelate în munte, Iosif Constantin Drăgan a dorit să comemoreze, dar să și demonstreze contribuția românilor la formarea culturilor europene, pornind de la premisa că identitatea culturală a românilor poate fi definită în primul rând prin componența sa daco-tracă.
Sub chipul lui Decebal se gaseste o inscriptie in latina:"DECEBAL REX - DRAGAN FECIT"("Regele Decebal - facuta de Dragan").
Aproape de chipul lui Decebal se găsește de aproape 2000 ani o placă memorială antică ("Tabula Traiana"), având 4 metri lungime și 1,75 metri înălțime, monument ridicat de adversarul regelui Decebal, împăratul roman Traian, pentru a marca marșul trupelor imperiale romane spre Dacia și a comemora victoriile Imperiului Roman asupra regatului dac în anul 105, dar si finalizarea drumului militar roman al lui Traian.
Initial, ea a fost amplasata la nivelul drumului roman, de la malul sarbesc al Dunarii, insa odata cu
construirea Barajului Portile de Fier si formarea lacului de acumulare, a fost ridicata deasupra nivelului actual al Dunarii.Scrisul de pe tabula este sculptat in piatra si tot pe ea se mai afla sculptati in relief doi delfini plutind si un vultur , care se inalta la cer.
____________________________________________________________________________________________
gice, avifaunistice, forestiere.
Detine specii de flora si fauna protejate: lalele, vipera cu corn, scorpionul, broasca testoasa Herman. Pestera Ponicova este cea mai mare pestera de pe clisura Dunarii, avand o lungime de 1666 m. Este compusa dintr-o serie de galerii, care comunica intre ele, situate pe doua etaje. Etajul superior este fosil, iar cel inferior subfosil. Galeria principala uneste intrarea de la nivelul inferior al paraului Ponicova cu intrarea de la nivelul Dunarii. Are o lungime de 400 m si o denivelare de 36 m. Inaltimea acestei galerii este de aproximativ 26 m. Este iluminata natural, datorita celor doua mari deschideri.Galeria Ponicova comunica cu o sala numita Sala Mica, in care s-au dezvoltat mai putine concretiuni.Dupa urcarea unei pante de 31 m, se ajunge in Galeria Concretionata, care este un sistem fosil format din diaclaze intersectate. Pe planseul ei se afla numeroase stalagmite. La 25 m mai sus, in drepta deschiderii spre Dunare se poate ajunge la Galeria Liliecilor si Sala Mare, ambele formand un sistem fosil. In Galeria Liliecilor exista stalactite pendulante alungite si subtiri.Sala Mare are 100 m lungime, 50 m latime si 32 m inaltime. De aici, se poate ajunge la Galeria Scarii si Galeria cu Argila. Pe planseul acestui sistem se gasesc stalagmite izolate, domuri, coloane, dar si cateva blocuri mari de prabusire si bolovani . Galeria cu Argila este labirintica, scunda si ingusta.Ea alterneaza cu salite mai mici.
____________________________________________________________________________________________
Podul lui Dumnezeu
Numele îi vine de la o legendă în care Dumnezeu este chemat să alunge pe diavolul care era în acea peșteră de sub pod, și astfel Dumnezeu dărâmă intrarea peșterii (Peștera Ponoarele), să închidă acolo pe cel rău.
Podul lui Dumnezeu, o minune a naturii, se află aproape de Baia de Aramă, la Ponoarele cam la granița dintre Mehedinți și Gorj.
El este făcut dintr-o lespede mare de calcar prăbușită peste două puncte de susținere, și nu se lasă impresionat indiferent de cine îl trece, nu de alta, dar plafonul are câțiva metri grosime. În total podul are 30 de metri lungime. Mai sunt 2 sau 3 poduri naturale în lume, dar al nostru e singurul pe care nu trec doar caprele și picior de om, ci pe aici trec camioane de tonaj.Podul se afla intr-o zona carstica de mare frumusete.
Chiar lângă el se află lacurile carstice Zătonul Mare și Zătonul Mic. Primul (cel mai mare din România) are o adâncime maximă de 20 de metri și o suprafață de aproape 2 kilometri pătrați. Când e secetă el seacă, apa fiind înghițită de galeriile de la sorbul Peșterii Bulba, ce se întind pe aproape toată suprafața comunei Ponoarele.
Podul lui Dumnezeu (Podul Natural de la Ponoarele) este unicul pasaj natural rutier funcționabil la nivel național, traversat de DJ 670Baia de Aramă-Drobeta Turnu-Severin, vestigiu al Peșterii Podului, rezultat prin surparea tavanului acesteia. Este cel mai mare pod natural al țării și al doilea ca mărime din Europa (30 m lungime, 13 m lățime, 22 m înălțime și 9 m grosime), dar singurul pe care se poate circula. Ca alcătuire petrografică prezintă o structură masivă decalcare stratificate în bancuri de 1-2 metri, arcada din aval aflându-se într-o stare de conservare mult mai bună decât cea din amonte.
____________________________________________________________________________________________
TOBOROCHI
Chorisia este o specie de arbori de foioase, din familia Bombacaceae,
aflat in padurile calde si umede din regiunile tropicale si subtropicale ale Americii Centrale si de Sud. Este cunoscut , in functie de specie, sub diverse nume , cum ar fi : Toborochi, Yuchan, sticla Stick, Samohu, Paneiro, Bumbac.
Elementul ce-l caracterizeaza , este o ingrosare in partea centrala a trunchiului, iar partile de sus si de jos se ingusteaza. Poate ajunge pana la 2 m in diametru aceasta ingrosare si serveste pentru a stoca apa, fiind astfel capabil sa reziste la seceta chiar si o luna. Este util pentru om, pentru ca acesta nu-i foloseste numai trunchiul, dar si coaja si fructele.
Primii exploratori europeni au ajuns pe insula in anul 1722 in Duminica Pastelui, de unde si denumirea insulei. Expeditia era condusa de capitanul Jacob Roggevven si veneau din Olanda. Au remarcat existenta a trei rase diferite: daca unii aveau pielea inchisa la culoare, altii pielea rosiatica, erau si bastinasi care aveau pielea galbena si parul roscat.In anul 1770 are loc o noua expeditie pe insula. Exploratorii au remarcat aceeasi populatie prietenoasa si pamanturi lucrate. Patru ani mai tarziu, o alta expeditie ofera o imagine a insulei total diferita. Pamantul era nearat, oamenii erau agitati si demoralizati, si daca pana atunci nu erau inarmati, acum purtau sulite si bastoane.
TOBOROCHI
Chorisia este o specie de arbori de foioase, din familia Bombacaceae,
aflat in padurile calde si umede din regiunile tropicale si subtropicale ale Americii Centrale si de Sud. Este cunoscut , in functie de specie, sub diverse nume , cum ar fi : Toborochi, Yuchan, sticla Stick, Samohu, Paneiro, Bumbac.
Elementul ce-l caracterizeaza , este o ingrosare in partea centrala a trunchiului, iar partile de sus si de jos se ingusteaza. Poate ajunge pana la 2 m in diametru aceasta ingrosare si serveste pentru a stoca apa, fiind astfel capabil sa reziste la seceta chiar si o luna. Este util pentru om, pentru ca acesta nu-i foloseste numai trunchiul, dar si coaja si fructele.
Fructele contin in interior o fibra asemanatoare cu bumbacul, care este utilizata in umplerea pernelor si de aceea in unele zone a capatat numele de bumbac. Coaja este neteda , de o culoare verde marin. Ea permite fotosinteza in timpul sezonului uscat, atunci cand isi pierde frunzele. Cu varsta se intareste si devine gri. Este acoperita cu spini de protectie. Tobotochi, la maturitate poate ajunge pana la 15 m inaltime in unele zone ale Argentinei, dar in partea de nord a acesteia, in Paraguay, estul Boliviei si sudul Braziliei , poate creste chiar pana la 25 m. Dezvolta de obicei un singur trunchi, dar in cazul in care , pentru un motiv oarecare tinde sa se usuce, se pot dezvolta muguri de divizare, din care apar noi trunchiuri. Nu rezista la temperaturi scazute si inghet, acesta provocand pierderea rapida a frunzelor.
O legenda din Santa Cruz soune, ca-n urma cu foarte mult timp, atunci cand zeii traiau pe pamant ca oamenii, spiritele rele au abuzat de oamenii din acele timpuri ( guarani ) si in furia lor omorau barbati si femei deopotriva. Intr-un sat mic, traia o femeie tanara si frumoasa, pe nume Aravera si era fiica sefului marelui Ururuti ' Condorul Alb ". Ea s-a casatorit cu un zeu pe nume Colibri si spera ca-n curand sa aiba un fiu, care va creste si va fi cel mai bun Shaman din zona, capabil sa distruga toate spiritele rele. Anas, un spirit rau, a aflat de planurile Araverei si ale lui Colibri si s-a decis s-o omoare. A incercat sa incendieze locul unde traia Aravera, punand cai inaripati sa duca focul, dar aceasta prinzand mai devreme de veste, a fugit, zburand pana la marginile universului, pe un scaun mic , pe care il daduse sotul ei Colibri. Anas a urmarit-o peste tot pe pamant pe cai inaripati, in adancimi de ape, pe sub pamant, printre stele, dar nu a putut-o gasi pentru ca Aravera, vazand ca se ingreuneaza din cauza sarcinii ce o purta in pantec si ca scaunul ei mic nu o mai putea tine in zbor, a coborat pe pamant si s-a ascuns in interiorul unui Toborochi ( de unde si umflatura din trunchiul lui ) . Anas a trecut pe langa copac, dar nu a vazut-o. In interiorul acestuia, ea a nascut un baiat, care si-a luat revansa asupra lui Anas, ucigandu-l. Insa mama lui , Aravera , a ramas inchisa tot in acel "portbagaj" al copacului Toborochi. Se spune ca uneori, cand ea nu putea iesi afara din trunchiul copacului, devenea floarea acestuia si copacul era plin de flori , unde veneau colibri , ce se puteau bucura de nectarul lor.
____________________________________________________________________________________________
Insula Pastelui
Insula Pastelui este situata la peste 3.000 kilometri sud-vest de Insulele Galapagos si la 4.200 kilometri departare vest de Cile. In anul 1888, insula devine proprietatea statului Cile. Insula s-a format in urma unei eruptii vulcanice.
Insula Pastelui este o mica insula deluroasa triunghiulara, cu laturile de 16.18 si 24 de kilometri lungime, de origine vulcanica, despadurita, situata in Oceanul Pacific la 27 grade sud de Ecuator.
Insula Paștelui (sau Rapa Nui) este o insulă polineziană din sud-estul Oceanului Pacific, aflată în cel mai sud-estic punct al triunghiului polinezian. Teritoriu special al statului Chile, anexat în 1888, Insula Paștelui este faimoasă pentru cele 887 de statui monumentale, denumite moai, statui create de către primii locuitori ai insulei. Rapa Nui este considerată de către UNESCO drept patrimoniu universal, cea mai mare parte a insulei fiind declarata Parc Național (Parcul Național Rapa Nui).
În perioada modernă, insula a servit ca avertisment în ceea ce privește degradarea culturală și de mediu la care se poate ajunge prin exploatarea irațională a resurselor. În prezent această teorie este contestată de către etnografi și arheologi, care susțin că atât aducerea bolilor de către europeni cât și deportarea locuitorilor pe post de sclavi,[3] sunt cauzele care au devastat populația indigenă în secolul XIX și au avut un impact social mult mai mare decât declinul mediului înconjurător. De asemenea, apariția de specii noi de animale pe insulă (cum ar fi șobolanii și oile), aduse de către coloniști, a avut un impact devastator asupra florei locale, care aroape că a dispărut între anii 1930-1960.
În perioada modernă, insula a servit ca avertisment în ceea ce privește degradarea culturală și de mediu la care se poate ajunge prin exploatarea irațională a resurselor. În prezent această teorie este contestată de către etnografi și arheologi, care susțin că atât aducerea bolilor de către europeni cât și deportarea locuitorilor pe post de sclavi,[3] sunt cauzele care au devastat populația indigenă în secolul XIX și au avut un impact social mult mai mare decât declinul mediului înconjurător. De asemenea, apariția de specii noi de animale pe insulă (cum ar fi șobolanii și oile), aduse de către coloniști, a avut un impact devastator asupra florei locale, care aroape că a dispărut între anii 1930-1960.
Insula, cu forma de triunghi, are 63 de mile patrate si la 460 de metri se inalta un vulcan stins. Legenda transmisa de A'ure Auviri Porotu, ultimul intelept, spune ca: "Pamantul insulei Pastelui era un pamant mult mai mare, dar, din cauza pacatelor savarsite de locuitorii lui, Uoke l-a rasturnat si l-a sfaramat cu o ranga."
Imensele statui fusesera rasturnate, iar adoratorii lor disparusera. In secolul XIX, insula Pastelui a devenit tinta negustorilor de sclavi, iar in 1862 populatia a fost distrusa in urma unei razii peruviene.Mai tarziu, pe insula au aparut misionari care incercau sa converteasca populatia la crestinism. Bastinasii se inchinau unui zeu pe nume Make-Make. In locuintele lor, misionarii au descoperit statui miniaturale si niste tablite inscriptionate cu hieroglife. Tablitele purtau numele de rongo-rongo si contineau scrieri in linii alternative, de la stanga la dreapta, apoi de la dreapta la stanga, insa nu au putut fi descifrate. Astazi este recunoscut faptul ca locuitorii Insulei Pastelui sunt polinezieni, veniti in jurul anului 380-400 d.Hr., probabil din Insulele Marchize sau Insulele Societatii.La momentul sosirii lor, insula avea foarte multe paduri, populate de multe specii de pasari tipice pentru zona Pacificului. In timp de cateva secole, intreaga viata salbatica a insulei a fost distrusa de modul de viata al locuitorilor ei.Padurile erau foarte importante pentru locuitori: erau folosite drept combustibil, pentru constructia de case si barci de pescuit, pentru transportarea imenselor statui de piatra. In jurul anului 1400 padurile erau in intregime taiate si solul pana atunci bogat a inceput sa se erodeze. Populatia de pasari aproape ca disparuse. S-a ajuns astfel la prima foamete, apoi s-a instalat canibalismul si haosul.
Insula Pastelui - misterioasele statui "moai"
Cele mai faimoase ramasite ale acestei culturi sunt giganticele statui numite "moai" si masivele platforme de piatra numite "ahu". Sunt cel putin 700 de astfel de statui imprastiate pe insula in diferite stadii de lucru. Toate aceste statui sunt sculptate din piatra vulcanului Rano Raraku.Moai - statuile intr-un numar mare in toata insula sunt impartite in doua categorii: statuile vulcanului - "ochii care privesc cerul" si statuile celelalte, cu un stil diferit, cu spatele intors spre mare, dominand Ahu-urile, singurele care au ochii deschisi.
Ochii le impregnau identitate capatata odata cu asezarea lor pe cavourile in care se odihneau mortii, abia aici sculptorii le deschidea ochii. Zeul Make-Make avea ochii nemasurat de mari. Moai variaza de la 3 la 12 metri inaltime, si de la 3 la 14 tone.Capetele statuilor sunt exagerat de mari in comparatie cu restul trupului si au urechi alungite si barbi ascutite. Statuile nu au picioare si pe deasupra, fapt extrem de intrigant, in limba insularilor exista un verb ce semnifica deplasarea fara ajutorul picioarelor. Credinta pascuana spune ca "cei pe care nu creste lichenul sunt inca vii".
Nu a fost descoperit scopul pentru care au fost construiti colosii, daca ii reprezinta pe zeii bastinasilor sau de ce privirea lor este indreptata spre mare. Astfel, uriasii se adauga altor mari enigme ale lumii si stau marturie unor civilizatii de mult apuse.Desi cercetatorii nu sunt inca in masura sa explice semnificatia statuilor si platformelor de pe insula, se presupune ca deriva din ideea inradacinarii, practica comuna la polinezieni, dar care a evoluat intr-un mod unic in aceasta zona.
Statuile erau simboluri ale puterii si autoritatii, atat religioasa cat si politica. Se crede ca toate obiectele sculptate de catre polinezienii antici erau impregnate cu o esenta magica, spirituala numita de catre localnici "mana".
____________________________________________________________________________________________
Lacul Hillier din Australia
Lacul Hillier este unul dintre cele mai misterioase locuri din lume .Culoarea sa surprinzătoare rămâne un mister , oamenii de ştiinţă nu au reuşit să stabilească de ce .
Iniţial cercetătorii au bănuit că apa colorată este cauzată de nişte bacterii sau alge , care în contact cu lumina soarelui ar putea imprima o astfel de culoare , dar analizele ulterioare nu au indicat nici prezenţa bacteriilor şi nici a algelor .
Lacul are o suprafaţă de doar 600 de metri , dar culoarea roz îl face unic .Vazuta din aer, suprafata roz pal a izolatului lac Hillier pare glazura de pe o prajitura. Rozul pastelat al lacului de pe o insula aproape neatinsa de activitate omeneasca este inconjurat de mister.
Lacul coloreaza intr-o nuanta neasteptata extremitatea insulei Middle, una dintre cele peste o suta ale Arhipelagului Recherche, aflat in largul coastei sudice a Australiei de Vest.
Lacul putin adanc si de aproximativ 600 m in diametru, pare a fi decorul unei povesti. Marginit de depunerile albe de sare si inconjurat de paduri verzi de eucalipti si arbori de hartie, lacul e separat de apele albastre ale oceanului printr-o fasie imgusta de nisip alb
Cel mai minunat lucru la acest lac este misterul culorii sale. la inceput s-a crezut ca lacul contine niste alge ce in apa cu continutul ridicat de srae, ca aceasta a lacului, produce un pigment rosu care confera o nuanta roz apei.Mare a fost insa surprinderea, in urma unor studii cand au descoperit ca in lacul Hillier nu exista asemenea alge, culoarea sa ramanand astfel un mister.
____________________________________________________________________________________________
CASCADA BIGAR
Pe drumul dintre Oravita si Bozovici (judetul Caras Severin), la intersectia raului Minis cu Paralela 45, se afla Cascada Bigar,supranumita de localnici "minunea din Defileul Minisului". Apele puternicului izvor Bigar se revarsa in Minis, azvarlindu-se de la o inaltime de 8 metri pe un perete de tuf calcaros.
Numita in trecut si Cascada Coronini (dupa fostul guvernator al Banatului din secolul al XIX-lea, Johann Baptist Coronini-Cronberg), cascada este mereu violenta si inspumata, chiar si in perioadele cu deficit de umiditate. Izbucul Bigar se afla la kilometrul 17, pe Drumul National 57 B Anina-Bozovici, in dreptul drumului care strabate Cheile Minisului. Acestea insumeaza aproape 15 kilometri lungime. Izvorul Bigar se afla pe partea dreapta a Vaii Minisului marginita pe stanga de versantii Goznei. Dupa circa 200 de metri, apa izvorului - limpede dar bogata in calcar - se varsa in raul Minis de pe un prag stancos cu o cadere de 8 metri. Se formeaza astfel o cascada de tuf calcaros care poarta numele de Cascada Bigar, sau Cascada Coronini.
Un pod de lemn peste Minis permite accesul la cascada, si mai departe o poteca urca pe Valea Bigarului pana la izvor. Albia Bigarului este acoperita cu tuf calcaros, iar apa cade din treapta in treapta, formand o insiruire de mici cascade, in care verdele mai intunecat al muschilor se imbina cu cel sticlos al apei.Izvorul are o suprafata de 176 de hectare, iar zona este declarata rezervatie naturala.
Cheile Minisului reprezinta una dintre cele mai frumoase zone din Banatul Montan. Pe langa Cascada Bigar, turistii pot admira in zona lacul de acumulare de pe Valea Minisului, Pestera Buhui si Lacul Buhui. Ei se pot caza la localnicii din Bozovici, in orasul Anina sau la Resita. Drumurile sunt practicabile tot timpul anului.
____________________________________________________________________________________________
AURORA BOREALA
Aurora boreală este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit inițial de Galileo Galilei, cu referire la zeița romană a zorilor, Aurora, și la titanul care reprezenta vânturile, Boreas. Apare în mod normal în intervalele septembrie-octombrie și martie-aprilie. În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de auroră australă, după James Cook, o referință directă la faptul că apare în sud.
Plasma, generata de exploziile solare sau de ejectia masei coronale, calatoreste datorita vantului solar si produce, in final, aurore in regiunea polilor Pamantului.
Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat și pe alte planete din sistemul solar, precum Jupiter, Saturn, Marte și Venus. Totodată, fenomenul este de origine naturală, deși poate fi reprodus artificial prin explozii nucleare sau în laborator.
Probabil nu este surprinzător că spectacolul luminilor nordului a creat tot atât de multe legende câţi oameni le-au privit. Simbolurile luminilor nordului se găsesc pe tobele şamanice ale poporului Sami. Fenomenul are diferite denumiri in limba Sami. Spre exemplu, acestea sunt cunoscute sub denumirea Guovssahas, care înseamnă lumina ce poate fi auzită. Tradiţional, poporul Sami a asociat luminile nordului cu sunetul.
PODUL LUI TRAIAN
Izvoarele antice numesc ca arhitect al podului pe Apollodor din Damasc priceput in constructii civile si militare. El a ales punctul Pontes-Drobeta, fiindca aici Dunarea prezenta cele mai bune conditii pentru o asemenea constructie. Locul nu prezinta cataracte, albia e potrivita, nici prea lata, nici prea adanca. In fata Severinului, cursul apei se domoleste si adancimea scade, albia e pardosita cu pietris rupt din stancile de la Partite de Fier, care a putut sustine greutatea monumentului. Monografia podului scrisa de Apollodor din Damasc si cunoscuta de istoricul Procopius in sec. al VI-lea, s-a pierdut. Cele mai multe stiri cu privire la pod ni le transmite un alt istoric cunoscator al monografiei lui Apollodor, Dio Cassius (sec. II-III e.n.). Prin sec. X-lea, imparatul bizantin Constantin Porphirogenetul vorbeste despre pod ca fiind la granita Ungariei, la o departare de 3 zile de Belgrad. In evul mediu, la inceputul sec. al XVI-lea, Paulus Iovius, ne spune ca podul se afla langa Severin. Cronicarii munteni si moldoveni il cunosc din scriitorii bizantini si traditia locala. Miron Costin il stie langa Cetatea Severinului. Dimitrie Cantemir ne vorbeste despre pod asa cum il cunoaste din descrierea lui Dio Cassius.
Ruinele podului au fost studiate pentru prima data in 1689 de Marsigli, inginer militar austriac, care voia sa co nstruiasca un pod chiar pe locul unde fusese a1 1ui Traian, dar nu izbuteste. El a incercat unele reconstituiri
arhitectonice si le descrie amanuntit. In 1856, cand din pricina secetei apele Dunarii au scazut foarte mult si iesisera la iveala toate resturile picioarelor podului, o comisie austriaca a facut cercetari la fata locului. In acelasi timp a facut cercetari si inginerul orasului Turnu Severin, Alexandru Popovici, de la care ne-au ramas planuri si insemnari. Partea tehnica a fost studiata in intregime in anul 1906 de catre inginerul Edgar Duperrex, care a publicat un studiu si o reconstituire a podului.
O macheta a podului facuta dupa reconstituirea lui Duperrex se afla in muzeul local.
La izbucnirea celui de al doilea razboi cu dacii podul era terminat, asa cum ne informeaza Dio Cassius. O alta dovada in sprijinul acestei informatii este si o medalie de bronz, ce dateaza din anul 105, avand pe avers capul Imparatutui Traian, iar pe revers imaginea podului redusa la cele doua portaluri, impodobite cu trofee si unite cu un intreit arc de lemn, prins in clesti perpendiculari, sub care este ancorata o corabioara.
Metoda folosita de Apollodor pentru construirea picioarelor podului a ramas pana astazi o enigma. Au fost propuse o serie de solutii, bazate pe toate informatiile existente. Una dintre ele este si aceea a abaterii partiale a apei. Aceasta solutie este posibila. Plinius cel Tanar il sfatuia pe poetul Caninius, care voia sa scrie o poema a razboaielor lui Traian cu dacii: "Vei avea sa canti despre noi fluvii abatute si despre noi poduri aruncate peste ele". Aluzia se refera la Dunare si la podul de la Drobeta. Referindu-se la locul unde se afla podul, Procopius spune: "...Aici fluviul cuprinde cu un brat al sau, o parte din coasta si, dupa ce face un ocol, se intoarce in albia comuna, iar acest lucru nu-l face de la sine, ci silit de ingeniozitatea omeneasca". Se pare deci, ca exista un canal sapat de oameni. Desi plasat gresit pe Columna traiana, totusi canalul se poate indentifica pe ea. Soldatii in mars ies pe portalul podului, ce se continua cu un podet de lemn, unit deasupra unei insule printr-un gard de palisade. Sub podul cel mare curge o apa. Toponimia confirma existenta a doua brate ale Dunarii la Turnu Severin. Numele de Drubeta traducandu-se prin "Despicata", aici Dunarea se desfacea probabil in doua brate. La capatul sudic al podului s-a ridicat castrul Pontes. I s-a zis Pontes, adica "poduri" si nu Pons "pod", pentru ca el este intre poduri, fiind vorba de doua punti, nu de una. Canalul se poate observa si astazi pe teritoriul sarbesc, intre Cladova si insula Simian. Fusese un brat vechi, mort al Dunarii si, desfundat, a putut fi folosit de Apollodor, pentru abaterea unei parti a apei Dunarii.
Lungimea podului, dupa informatiile antice, era de 1134,90 m, masuratoare constatata a fi exacta. Capetete podului aveau portaluri din caramida, incarcate cu trofee si, pentru a fi ferite mai usor de foc si de distrugerile barbaritor, ele au fast facute numai din zid. Ceea ce se mai vede astazi din constructia podului sunt picioarele principale, care strajuiesc malurile Dunarii, fiind formate din postamente din piatra si din caramida cu mortar de var, imbracate in intregime cu blocuri de piatra cioplita.
Prin studiile facute in 1856, s-a constatat ca picioarele din apa ale podului erau lungi de 33 m si late de 19 m, fiind prevazute cu colti ascutiti in fata si in spate, pentru a despica apa.
Tzetzes ne spune ca aceste picioare au fost fundate cu ajutorul unor cutii de lemn (chesoane), lungi de 120 de picioare si late de 80 de picioare (36X24 m.). Se presupune ca aeeste cutii fusesera construite ca niste tarcuri in albia Dunarii, care avea un nivel mai scazut in urma abaterii ei. S-au batut unul langa altul 2 randuri de piloni si in spatiul dintre ei s-a turnat beton in apa, care, intarindu-se, a format un perete impenetrabil. Betonul era din ciment natural numit "pozzolana", adus din regiunea Cumae din Italia. Apa, izolata in aceste chesoane, a putut fi scoasa cu diferite masini cunoscute de tehnica romana in vremea aceea. Dupa secarea apei s-au putut lucra pe uscat fundatiile picioarelor. Apoi a fost ridicata zidaria corpului pana la arcadele de lemn. Numarul picioarelor din apa a fost de 20. Arcadele erau formate din trei arcuri de lemn suprapuse paralel si legate intre ele prin noua clesti de fier dubli si perpendiculari, avand o deschidere de 33 m., inaltimea podului fiind de 18,60 m, iar latimea de 14,55 m. Tablierul era inchis cu balustrade facute din barne incrucisate in panouri. Materialul de constructie folosit in cea mai mare parte a fost adus din imprejurirni. Piatra din carierele de la Schela Cladovei, Gura Vaii, sau Bahna, lemnul de stejar din codrii de la Portite de Fier, iar caramizile au fost facute de saldati. Despre distrugerea podului n-avem nici un indiciu precis. Dio Cassius il invinuieste pe Hadrian, care, din cauza unei invazii a iazigilor si roxolanilor, ar fi dat ordin sa se scoata partea de deasupra. Parasirea si daramarea lui sunt legate probabil de lichidarea oficiala a stapanirii romane in Dacia.
Din antichitate si pana astazi, podul de la Drobeta a fost obiectul admiratiei si interesului general. In timpul renasterii cand creste interesul pentru operele antice, Francisc I ruga pe Soliman Magnificul sa-i permita Miile de vizitatori raman incantati de trainicia celor doua picioare care au mai ramas ; si incearca cu ochii mintii sa ridice inca odata constructia care i-a uimit pe contemporani,,sigur si drept. a dat sperante romanilor si a indarjit pe daci, determinindu-i poate sa-i dea foc pentru ca Istrul (Dunarea) lor sfant sa ramana descatusat si, ca intotdeauna, aparator sigur si drept.
____________________________________________________________________________________________
VULCANII NOROIOSI
Vulcanii noroiosi de la Paclele Mari si Paclele Mici (la 12 km de Berca) sunt una dintre cele mai interesante rezervatii mixte (geologica si botanica) din Romania. Acest fenomen natural spectaculos este rar intalnit in lume. Turistii sunt impresionati de peisajul ciudat pe care il formeaza numerosii vulcani in miniatura, prin craterele carora gazele din adancuri aduc noroi sub forma unei paste fluide de culoare alb-gri sau brun-cenusie. Aceasta "lava" vascoasa provine din dizolvarea marnelor si argilelor întalnite în cale de apa antrenata spre suprafata de presiunea gazelor. In jurul "vulcanilor" se dezvolta o vegetatie care s-a adaptat la salinitatea ridicata de aici. Caile de acces sunt: soseaua nationala Buzau-Brasov sau cu trenul de la Buzau la Berca. Rezervatie naturala unica in tara Vulcanii noroiosi sunt situati in Subcarpatii de Curbura. Vulcanii noroiosi constituie o ridicatura sub forma conica, numita impropriu vulcan, formata prin eruptia la suprafata pamantului a gazelor degajate dintr-un zacamant de hidrocarburi care au antrenat namol.
Desi denumirea lor ne-ar putea duce cu gandul la ceva urias si inspaimantator, vulcanii noroiosi sunt - de fapt - niste ridicaturi conice (de forma unor palnii cu varful in sus), care seamana cu niste musuroaie mai inalte si mai intinse. Aceste conuri se formeaza la suprafata pamantului, prin eruptia gazelor degajate de zacamintele de hidrocarburi din subsol (hidrocarburile sunt compusi chimici, organici, formati din carbon si din hidrogen). Pornind de undeva din adancul pamantului, gazele emanate isi fac loc catre suprafata, impingand in drumul lor apa si noroiul pe care le intalnesc in cale. Astfel, in zona prin care gazele ies in atmosfera (degajand si un miros de sulf), apa si noroiul argilos aduse din subsol se revarsa, depunandu-se in straturi conice si continuand sa bolboroseasca incet.
CASCADA BIGAR
Numita in trecut si Cascada Coronini (dupa fostul guvernator al Banatului din secolul al XIX-lea, Johann Baptist Coronini-Cronberg), cascada este mereu violenta si inspumata, chiar si in perioadele cu deficit de umiditate. Izbucul Bigar se afla la kilometrul 17, pe Drumul National 57 B Anina-Bozovici, in dreptul drumului care strabate Cheile Minisului. Acestea insumeaza aproape 15 kilometri lungime. Izvorul Bigar se afla pe partea dreapta a Vaii Minisului marginita pe stanga de versantii Goznei. Dupa circa 200 de metri, apa izvorului - limpede dar bogata in calcar - se varsa in raul Minis de pe un prag stancos cu o cadere de 8 metri. Se formeaza astfel o cascada de tuf calcaros care poarta numele de Cascada Bigar, sau Cascada Coronini.
Un pod de lemn peste Minis permite accesul la cascada, si mai departe o poteca urca pe Valea Bigarului pana la izvor. Albia Bigarului este acoperita cu tuf calcaros, iar apa cade din treapta in treapta, formand o insiruire de mici cascade, in care verdele mai intunecat al muschilor se imbina cu cel sticlos al apei.Izvorul are o suprafata de 176 de hectare, iar zona este declarata rezervatie naturala.
____________________________________________________________________________________________
AURORA BOREALA
Aurora boreală este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit inițial de Galileo Galilei, cu referire la zeița romană a zorilor, Aurora, și la titanul care reprezenta vânturile, Boreas. Apare în mod normal în intervalele septembrie-octombrie și martie-aprilie. În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de auroră australă, după James Cook, o referință directă la faptul că apare în sud.
Plasma, generata de exploziile solare sau de ejectia masei coronale, calatoreste datorita vantului solar si produce, in final, aurore in regiunea polilor Pamantului.
Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat și pe alte planete din sistemul solar, precum Jupiter, Saturn, Marte și Venus. Totodată, fenomenul este de origine naturală, deși poate fi reprodus artificial prin explozii nucleare sau în laborator.
Uneori, luminile nordului se întâlnesc în dansul lor pe cer, portocaliu, purpuriu, verde şi roşu metalic. Alteori, sunt simple perdele de verde sau un mănunchi de lumină. Luminile nordului sunt de fiecare dată altfel.
În perioada vikingă, luminile nordului erau armurile Walkyriilor, răspândind o ciudată lumină tremurătoare. Conform legendei japoneze, a concepe un copil sub luminile nordului înseamnă noroc.
____________________________________________________________________________________________
Ruinele podului au fost studiate pentru prima data in 1689 de Marsigli, inginer militar austriac, care voia sa co nstruiasca un pod chiar pe locul unde fusese a1 1ui Traian, dar nu izbuteste. El a incercat unele reconstituiri
arhitectonice si le descrie amanuntit. In 1856, cand din pricina secetei apele Dunarii au scazut foarte mult si iesisera la iveala toate resturile picioarelor podului, o comisie austriaca a facut cercetari la fata locului. In acelasi timp a facut cercetari si inginerul orasului Turnu Severin, Alexandru Popovici, de la care ne-au ramas planuri si insemnari. Partea tehnica a fost studiata in intregime in anul 1906 de catre inginerul Edgar Duperrex, care a publicat un studiu si o reconstituire a podului.
O macheta a podului facuta dupa reconstituirea lui Duperrex se afla in muzeul local.
La izbucnirea celui de al doilea razboi cu dacii podul era terminat, asa cum ne informeaza Dio Cassius. O alta dovada in sprijinul acestei informatii este si o medalie de bronz, ce dateaza din anul 105, avand pe avers capul Imparatutui Traian, iar pe revers imaginea podului redusa la cele doua portaluri, impodobite cu trofee si unite cu un intreit arc de lemn, prins in clesti perpendiculari, sub care este ancorata o corabioara.
Metoda folosita de Apollodor pentru construirea picioarelor podului a ramas pana astazi o enigma. Au fost propuse o serie de solutii, bazate pe toate informatiile existente. Una dintre ele este si aceea a abaterii partiale a apei. Aceasta solutie este posibila. Plinius cel Tanar il sfatuia pe poetul Caninius, care voia sa scrie o poema a razboaielor lui Traian cu dacii: "Vei avea sa canti despre noi fluvii abatute si despre noi poduri aruncate peste ele". Aluzia se refera la Dunare si la podul de la Drobeta. Referindu-se la locul unde se afla podul, Procopius spune: "...Aici fluviul cuprinde cu un brat al sau, o parte din coasta si, dupa ce face un ocol, se intoarce in albia comuna, iar acest lucru nu-l face de la sine, ci silit de ingeniozitatea omeneasca". Se pare deci, ca exista un canal sapat de oameni. Desi plasat gresit pe Columna traiana, totusi canalul se poate indentifica pe ea. Soldatii in mars ies pe portalul podului, ce se continua cu un podet de lemn, unit deasupra unei insule printr-un gard de palisade. Sub podul cel mare curge o apa. Toponimia confirma existenta a doua brate ale Dunarii la Turnu Severin. Numele de Drubeta traducandu-se prin "Despicata", aici Dunarea se desfacea probabil in doua brate. La capatul sudic al podului s-a ridicat castrul Pontes. I s-a zis Pontes, adica "poduri" si nu Pons "pod", pentru ca el este intre poduri, fiind vorba de doua punti, nu de una. Canalul se poate observa si astazi pe teritoriul sarbesc, intre Cladova si insula Simian. Fusese un brat vechi, mort al Dunarii si, desfundat, a putut fi folosit de Apollodor, pentru abaterea unei parti a apei Dunarii.
Lungimea podului, dupa informatiile antice, era de 1134,90 m, masuratoare constatata a fi exacta. Capetete podului aveau portaluri din caramida, incarcate cu trofee si, pentru a fi ferite mai usor de foc si de distrugerile barbaritor, ele au fast facute numai din zid. Ceea ce se mai vede astazi din constructia podului sunt picioarele principale, care strajuiesc malurile Dunarii, fiind formate din postamente din piatra si din caramida cu mortar de var, imbracate in intregime cu blocuri de piatra cioplita.
Prin studiile facute in 1856, s-a constatat ca picioarele din apa ale podului erau lungi de 33 m si late de 19 m, fiind prevazute cu colti ascutiti in fata si in spate, pentru a despica apa.
Tzetzes ne spune ca aceste picioare au fost fundate cu ajutorul unor cutii de lemn (chesoane), lungi de 120 de picioare si late de 80 de picioare (36X24 m.). Se presupune ca aeeste cutii fusesera construite ca niste tarcuri in albia Dunarii, care avea un nivel mai scazut in urma abaterii ei. S-au batut unul langa altul 2 randuri de piloni si in spatiul dintre ei s-a turnat beton in apa, care, intarindu-se, a format un perete impenetrabil. Betonul era din ciment natural numit "pozzolana", adus din regiunea Cumae din Italia. Apa, izolata in aceste chesoane, a putut fi scoasa cu diferite masini cunoscute de tehnica romana in vremea aceea. Dupa secarea apei s-au putut lucra pe uscat fundatiile picioarelor. Apoi a fost ridicata zidaria corpului pana la arcadele de lemn. Numarul picioarelor din apa a fost de 20. Arcadele erau formate din trei arcuri de lemn suprapuse paralel si legate intre ele prin noua clesti de fier dubli si perpendiculari, avand o deschidere de 33 m., inaltimea podului fiind de 18,60 m, iar latimea de 14,55 m. Tablierul era inchis cu balustrade facute din barne incrucisate in panouri. Materialul de constructie folosit in cea mai mare parte a fost adus din imprejurirni. Piatra din carierele de la Schela Cladovei, Gura Vaii, sau Bahna, lemnul de stejar din codrii de la Portite de Fier, iar caramizile au fost facute de saldati. Despre distrugerea podului n-avem nici un indiciu precis. Dio Cassius il invinuieste pe Hadrian, care, din cauza unei invazii a iazigilor si roxolanilor, ar fi dat ordin sa se scoata partea de deasupra. Parasirea si daramarea lui sunt legate probabil de lichidarea oficiala a stapanirii romane in Dacia.
Din antichitate si pana astazi, podul de la Drobeta a fost obiectul admiratiei si interesului general. In timpul renasterii cand creste interesul pentru operele antice, Francisc I ruga pe Soliman Magnificul sa-i permita Miile de vizitatori raman incantati de trainicia celor doua picioare care au mai ramas ; si incearca cu ochii mintii sa ridice inca odata constructia care i-a uimit pe contemporani,,sigur si drept. a dat sperante romanilor si a indarjit pe daci, determinindu-i poate sa-i dea foc pentru ca Istrul (Dunarea) lor sfant sa ramana descatusat si, ca intotdeauna, aparator sigur si drept.
____________________________________________________________________________________________
Vulcanii noroiosi de la Paclele Mari si Paclele Mici (la 12 km de Berca) sunt una dintre cele mai interesante rezervatii mixte (geologica si botanica) din Romania. Acest fenomen natural spectaculos este rar intalnit in lume. Turistii sunt impresionati de peisajul ciudat pe care il formeaza numerosii vulcani in miniatura, prin craterele carora gazele din adancuri aduc noroi sub forma unei paste fluide de culoare alb-gri sau brun-cenusie. Aceasta "lava" vascoasa provine din dizolvarea marnelor si argilelor întalnite în cale de apa antrenata spre suprafata de presiunea gazelor. In jurul "vulcanilor" se dezvolta o vegetatie care s-a adaptat la salinitatea ridicata de aici. Caile de acces sunt: soseaua nationala Buzau-Brasov sau cu trenul de la Buzau la Berca. Rezervatie naturala unica in tara Vulcanii noroiosi sunt situati in Subcarpatii de Curbura. Vulcanii noroiosi constituie o ridicatura sub forma conica, numita impropriu vulcan, formata prin eruptia la suprafata pamantului a gazelor degajate dintr-un zacamant de hidrocarburi care au antrenat namol.
Desi denumirea lor ne-ar putea duce cu gandul la ceva urias si inspaimantator, vulcanii noroiosi sunt - de fapt - niste ridicaturi conice (de forma unor palnii cu varful in sus), care seamana cu niste musuroaie mai inalte si mai intinse. Aceste conuri se formeaza la suprafata pamantului, prin eruptia gazelor degajate de zacamintele de hidrocarburi din subsol (hidrocarburile sunt compusi chimici, organici, formati din carbon si din hidrogen). Pornind de undeva din adancul pamantului, gazele emanate isi fac loc catre suprafata, impingand in drumul lor apa si noroiul pe care le intalnesc in cale. Astfel, in zona prin care gazele ies in atmosfera (degajand si un miros de sulf), apa si noroiul argilos aduse din subsol se revarsa, depunandu-se in straturi conice si continuand sa bolboroseasca incet.
Desi reprezinta un fenomen rar intalnit la nivel mondial, vulcani noroiosi putem admira si noi, in Romania, in zona subcarpatica a judetului Buzau.
In zona Paclelor Mici, pe o suprafata de aproape 10 hectare, se afla cei mai multi dintre vulcanii noroiosi, de forme extrem de variate, dar de dimensiuni relativ reduse. Aici pot fi vazuti vulcani deja formati, cu cratere in forma unor trunchiuri de con, avand inaltimea intre 2 si 8 metri, iar in varf - mici lacuri de “lava” rece, mai exact un amestec de pamant si apa. Aceasta pare sa clocotesca, scotand bulbuci provocati de gaze. Noroiul, adus din straturile din adancimea scoartei pamantesti, este impins si el - continuu - de gazele naturale spre gura vulcanilor, de unde se prelinge pe versantii acestora, sub forma unor paraiase. Aceste mici rauri negricioase se usuca treptat, modificandu-se astfel in permanenta peisajul. In acelasi timp, se formeaza noi “cratere”, care au la inceput marimea unei monezi .
Zi de zi, noroiul impins de gaze face ca aceste cratere sa se mareasca, intinzandu-se unele catre celelalte, pana se unesc intre ele, dand nastere astfel unor guri de vulcani cu diametre de 2 - 3 metri.
Zi de zi, noroiul impins de gaze face ca aceste cratere sa se mareasca, intinzandu-se unele catre celelalte, pana se unesc intre ele, dand nastere astfel unor guri de vulcani cu diametre de 2 - 3 metri.
Marginile acestor cratere sunt foarte inselatoare: desi par solide si sigure, numai anumite portiuni sunt formate doar din noroi intarit, restul zonelor fiind acoperite de simple cruste sau ramanand inca umede pe directia lavei care se scurge incet.Totul, in jurul acestor vulcani, pare pustiu. Multi dintre turistii care vin in zona vulcanilor noroiosi spun ca au impresia ca se afla pe o alta planeta.
Doar cativa copaci reusesc sa supravietuiasca - mai la departare de cratere - pe aceste terenuri sterpe, “inundate” de noroi si acoperite de un strat gros de namol solidificat. Totusi, ca prin minune, pe acest taram neprimitor traiesc doua plante foarte rare: Nitraria schoberi si Obione verrucifera - dupa denumirea lor stiintifica. Sunt plante halofile (adica se dezvolta intr-un mediu sarat, avand de asemenea nevoie de saruri pentru hrana), protejarea prin lege a acestora fiind unul dintre motivele pentru care zona Paclelor Mici a fost declarata rezervatie naturala.Termenul de "vulcan noroios" defineste o eruptie lenta sau brusca de noroi, insotita de gaze si chiar de petrol. Desi vulcanii noroiosi pot lua nastere fie datorita unor eruptii de gaze naturale, miscarilor seismice sau chiar a unei emanatii postvulcanice, cei din Subcarpatii Buzaului se datoreaza emanatiilor de gaze din zonele cutanate, aducind la suprafata noroi.
In total sunt 3 zone cu vulcani noroiosi, situate una in apropierea cealalta, iar peisajele pe care le poti intalni aici sunt unice la noi in tara. In afara unui aspect selenar, total deosebit, datorat alunecarilor de teren profunde sau la suprafata, cu un sol arid, strabatut de nenumarate santuri mai mici sau mai mari, aici se intalnesc o serie de plante deosebite, unice la noi in tara, caracteristice unei zone
central asiatice, si nu climatului temperat din Romania.
Declarata inca din anul 1924 monument al naturii, zona Paclele Mari - Paclele Mici (situata in apropierea comunei buzoiene Berca) este singurul loc din Europa in care pot fi vazuti vulcani noroiosi, fenomene similare inregistrandu-se doar in Siberia si in Australia. De altfel, Romania este o tara - se pare - prielnica vulcanilor noroiosi: astfel de fenomene se produc frecvent in Subcarpatii de curbura (in special in zona Buzaului), dar au mai fost semnalate, in ultimii 150 de ani, si in alte locuri (langa Ocna Sibiului, la Homorod, la Bazna, pe dealurile Transilvaniei, dar si in anumite zone colinare din Moldova - unde micii vulcani noroiosi erau numiti “gloduri” sau “ochiuri de gloduri”). Totusi, formele cele mai interesante de vulcani noroiosi - si cu dimensiunile cele mai mari - pot fi intalnite in rezervatia mixta (geologica si botanica), cu o suprafata de aproximativ 30 de hectare.
____________________________________________________________________________________________
POIANA CU NARCISE
Termenul de narcisă vine de la mitul frumosului tânăr Narcis din mitologia greacă, care s-ar fi îndrăgostit de chipul său. Legenda spune că floarea a apărut la moartea sa, chiar pe mormântul său.Narcisa este vazuta in diferite moduri. Daca in vest narcisa este simbolul egocentrismului si a vanitatii, in China floarea este simbolul bogatiei si al norocului. Pentru ca infloreste in preajma Anului Nou Chinezesc a devenit si simbolul acestuia. De aceea se spune ca daca narcisa ta infloreste in seara de An Nou, sanatatea, norocul te vor insoti tot anului.
Poienile cu narcise din Dumbrava Vadului, cunoscută și sub numele de Dumbrava Vadului, Poiana Narciselor, Dumbrava Narciselor, precum și sub numele, folosit mai ales de localnici, Pădurea Vadului, este o arie protejată de interes național, ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip botanic) situată în județul Brașov, comuna Șercaia, pe teritoriul satului Vad.Dumbrava Vadului este situată în partea central-vestică a județului Brașov, la 3 km spre sud-vest de satul Vad și este străbătută de drumul comunal DC65 (șosea asfaltată).Rezervația naturală cu o suprafață de 394,90 ha, reprezintă o arie naturală acoperită cu pădure de stejar și poieni unde vegetează o specie de narcisă(Narcissus poeticus ssp. radiiflorus) ocrotită prin lege.
Această zonă cu păduri de stejar și poieni multe se caracterizează prin abundența narciselor, plante favorizate în primul rând de solul podzolic cu urme de mlaștină și de umbra slabă a arborilor. Primăvara, în luna mai, printre stejari, înfloresc milioane de narcise, printre care și specia deNarcissus radiiflorus, cunoscută de localnici sub denumirea de coprine.
Pe acest amplasament se desfășoară anual, în luna mai, „Festivalul Narciselor”. Din păcate, prin culesul abuziv și „industrial” al narciselor, prin vandalism, acestea și-au restrâns foarte mult aria de apariție. Flora este constituită din arbori și arbusti cu specii de : stejar (Quercus robur), carpen (Carpinus betulus), frasin (cu specii deFraxinus augustifolia și Fraxinus excelsior), ulm-de-câmp (Ulmus minor), velniș (Ulmus laevis), măceș (Rosa canina) sau mur(Robus fruticosus). La nivelul ierburilor rezervația naturală adăpostește comunități de narcise cu specii de Narcissus poeticus (narcisă albă), Narcissus stellaris, Narcissus radiiflorus (coprine) sau Narcissus seriotinus.
În arealul ariei naturale pe lângă narcise vegetează o mare varietate floristică ce include specii vegetale de: coada-vulpii (Alopecurus pratensis),buhai (Listera ovata), bulbuc de munte (Trollius europaeus), iarba-viperei(Scorzonera humilis), pușca-dracului (Phyteuma tetramerum), taulă(Spiraea salicifolia), untul-vacii (Orchis mario), gălbinele (Lysimachia punctata), Cnidium dubium o specie de plantă perenă bienală din familiaApiaceae, orhidee albă (Dactylorhiza sambucina) sau stupiniță(Platanthera bifolia). Fauna este una diversificată și bine reprezentată de o mare varietate de mamifere, păsări, reptile, broaște și insecte.Dumbrava Vadului a constituit un minunat decor al unui episod al filmului artistic românesc Neamul Șoimăreștilor, ecranizare a romanului cu același nume, scris de Mihail Sadoveanu.
____________________________________________________________________________________________
GRADINILE SUSPENDATE ALE SEMIRAMIDEI
Grădinile suspendate ale Semiramidei sau, mai corect, Grădinile suspendate din Babilon au fost construite de regele Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Ch.) pentru una din soțiile sale, Amytis sau Amuhea. Ele figurau în antichitate printre cele Șapte minuni ale lumii antice. După o veche legendă, răspândită în special de scriitorii greci, ar avea o origine mult anterioară: ele ar fi fost construite de regele Ninus întemeietorul orașelor Ninive și Babilon, pentru soția sa Semiramida (sau Semiramis). După informațiile istoricului Diodor din Sicilia, uriașele grădini ocupau o suprafață de 15000 m² și se ridicau în patru terase până la 77 metri înălțime. Pe terase erau plantați arbori din mai multe specii, unii dintre ei fiind înalți de 24 metri. Erau udați de pompe cilindrice, al căror secret nu se cunoaște încă. Sub terase, sprijinite pe mai multe coloane, se găseau camere răcoroase pentru familia regală. După unele relatări, se pare că vestitele grădini au fost dărâmate de perși, în timpul ocupării Babilonului, tot atunci fiind dărâmat și Turnul Babel.
Construcția grădinilor suspendate din Babilon trebuie apreciată prin prisma încadrării lor în mediul înconjurător: clima caldă și uscată, peisajul arid și obiceiurile vechilor locuitori ai Mesopotamiei. La popoarele orientale din antichitate, noțiunea de grădină era legată de ideea supremei fericiri omenești. Această mentalitate a făcut pe vechii perși să numească grădinile lor "raiuri".
În colțul de nord-est al palatului, lângă poarta zeiței Iștar, se aflau grădinile suspendate. După cum spune Diodor din Sicilia - repetând probabil cele spuse de Ctesias, a cărui operă s-a pierdut - grădinile au fost construite de Nabucodonosor pentru una din soțiile sale, Amytis, fiica regelui Cyaxares al Mezilor, care regreta peisajul muntos, cu vegetație bogată al ținutului natal. Atribuirea grădinilor reginei Semiramida este cu mare probabilitate de domeniul legendei. Calificativul "suspendat", care însoțește numele acestor grădini, se datorește relatărilor în limbile gracă sau latină. În limba greacă cuvântul "kremastos" (κρεμαστος) și în latină cuvântul "pensilis" au o dublă semnificație: un obiect sau o construcție care atârnă ("suspendat"), sau o construcție susținută de coloane și arcade, o terasă, în general un obiect susținut la o anumită înălțime.
Cea mai completă descriere a grădinilor se datorește lui Diodor din Sicilia, care arată că ele se compuneau din terase etajate înamfiteatru, cu o latură de aprox. 123 m. Terasele erau susținute de ziduri de piatră, construite la o distanță de trei metri unele de altele. Spațiile dintre ziduri era acoperit cu bolți realizate din blocuri de piatră. Pe aceste blocuri era așezat un strat de trestie îmbibat în asfalt, deasupra trestiei urma un dublu rând de cărămizi arse, legate între ele cu mortar de ipsos, acoperite cu foi de plumb, pentru a desăvârși izolarea hidrofugă. Peste foile de plumb era un strat de pământ, de grosime suficientă pentru ca să poată prinde rădăcinile celor mai mari arbori. Diodor spune: "...Terasele erau pline de plante de toate felurile, în stare să încânte vederea prin mărimea și frumusețea lor".
In realitate, gradinile nu erau suspendate ci erau dispuse in terase suprainaltate, spirjinite de coloane, care formau o scara uriasa. Printr-un sistem de irigatii, apa Eufratului ajungea pina la cea mai inalta gradina, udind plantele.
Gradinile palatului nu erau atunci ceva extraordinar in sine. Dar gradinile suspendate din Babilon erau totusi unice pe plan arhitectonic. Si nu era cel mai mic dintre meritele sale faptul ca avea un sistem ingenios de irigatii, compus din fantani adanci, canale, mici lacuri si jocuri de apa, care alimentau terasele, aducand racoarea atat de pretioasa in climatul desertic, fierbinte si uscat, al regiunii. Vara, sclavii pompau apa fara intrerupere.
Efectul de suspendare a gradinilor era datorat unei esalonari abile de 7 etaje.
Gradinile din vechiul Babilon cuprindeau si unele minuni botanice. Nu era vorba de o simpla gradina de palat, ci de prima colectie de plante din lume. Creatorul sau, regele Nabucodonosor, isi insarcinase soldatii sa scoata cu grija, in cursul campaniilor intreprinse, toate plantele necunoscute pe care le gaseau in strainatate si sa i le trimita in cel mai scurt timp.
Caravanele si navele Babilonului aduceau mereu plante noi.
Gradinile din vechiul Babilon cuprindeau si unele minuni botanice. Nu era vorba de o simpla gradina de palat, ci de prima colectie de plante din lume. Creatorul sau, regele Nabucodonosor, isi insarcinase soldatii sa scoata cu grija, in cursul campaniilor intreprinse, toate plantele necunoscute pe care le gaseau in strainatate si sa i le trimita in cel mai scurt timp.
Caravanele si navele Babilonului aduceau mereu plante noi.
Pe terenul vechiului Babilon este astăzi un deșert, aproape total lipsit de vegetație. Terasele grădinilor au dispărut de multă vreme, în locul splendorii de altădată, deșertul dă o impresie de tristețe. În vârful unei coline mai există un arbore secular, un atleth, considerat de unii nostalgici ca fiind o ultimă rămășiță a faimoaselor grădini.
BIBLIOGRAFIE :
- Fauzi Rasheed: The Hanging Gardens are the refrigerator of Babylon (Grădinile suspendate sunt frigiderul Babilonului). Wiesbaden, 1991
- Jean-Jacques Glassner: À propos des Jardins Mésopotamiens . În: Recherches orientales, Vol. 3, pp. 9 - 17, Paris, 1991
- Karen Pollinger Foster: Gardens of Eden: Flora and Fauna in the Ancient Near East (Grădinile Edenului: Fauna și Flora Orientului apropriat antic). Yale Univ., New Haven, 1998
____________________________________________________________________________________________
PESTERA LUI ZAMOLXIS
La patru ore de mers cu maşina din Bucureşti, lângă comuna gorjeană Polovragi, în Munţii Căpăţânii, se găseşte una dintre cele mai mari cavităţi stâncoase din ţara noastră. Speologii încă nu i-au găsit capatul, iar legenda spune că ieşirea e tocmai în Transilvania, la Sarmisegetuza. O zi "cheltuită" ca să vizitezi o peşteră în care legenda spune că a trăit un zeu pare o investiţie bună. Caverna de la Polovragi este cu adevărat o minune despre care puţini români au aflat. Cei 25.000 de vizitatori care au intrat anul trecut în scobitura de kilometri a stâncii o fac mai mult din întâmplare. Muzeografii de la Muzeul Gorjului recunosc sincer că turiştii au descoperit caverna doar după ce în zonă s-a deschis Transalpina, drumul auto care trece prin Parâng şi leagă Gorjul de Alba.
PESTERA LUI ZAMOLXIS
La patru ore de mers cu maşina din Bucureşti, lângă comuna gorjeană Polovragi, în Munţii Căpăţânii, se găseşte una dintre cele mai mari cavităţi stâncoase din ţara noastră. Speologii încă nu i-au găsit capatul, iar legenda spune că ieşirea e tocmai în Transilvania, la Sarmisegetuza. O zi "cheltuită" ca să vizitezi o peşteră în care legenda spune că a trăit un zeu pare o investiţie bună. Caverna de la Polovragi este cu adevărat o minune despre care puţini români au aflat. Cei 25.000 de vizitatori care au intrat anul trecut în scobitura de kilometri a stâncii o fac mai mult din întâmplare. Muzeografii de la Muzeul Gorjului recunosc sincer că turiştii au descoperit caverna doar după ce în zonă s-a deschis Transalpina, drumul auto care trece prin Parâng şi leagă Gorjul de Alba.
Deşi nu are "camere" spectaculoase de peste o sută de metri înălţime cum are peştera Skocjan din Slovenia, grota gorjeană este una dintre cele mai lungi din Europa cu peste 10,3 km şi specialiştii nu sunt siguri dacă i-au dat de capăt.
Pe drumul spre Zamolxis sar păstrăvii din râul Olteţul
Dacă se porneşte din Bucureşti, ca să se ajungă la destinație, se merge spre Râmnicu Vâlcea, se trece de Horezu şi apoi va ieși, undeva în cale, şi localitatea Polovragi. Se poate ajunge uşor şi fără automobil. Dacă se ia autobuzul spre Târgu Jiu, trebuie doar să se ceară la șofer o staţie în comuna cu pricina aşezată la poalele masivilor Capăţânii şi Parâng.
Odată ce se ajunge în localitate, mai întâi se dă o raită pe la mânăstire. E din secolul XVII şi e realizată în stil bizantin. Nu e mare aşa că se bifează rapid vizitarea ei! După ce se ieşe din Casă Domnului, urmează drumul forestier spre grota unui alt zeu. Sună bine! Până la destinație e timp să se admire drumul spre casa lui Zamolxis, peisajele din Cheile Olteţului sunt magnifice. Râul cu acelaşi nume îi însoţeşte zgomotos pe temerari pe partea stângă a potecii. Tot în amonte urcă şi păstrăvii care sar uneori din apă ajutaţi de micile cascade formate de pietrele din albie. Peisajul te fură, aşa că nici nu nu-ţi dai seama că ai şi ajuns la peşteră.
Acasă la zeul dacilor
Din cei 10 km ai peşterii doar vreo 900 de metri sunt accesibili publicului, în rest doar speologii au acces. În grotă este cald şi umed (temperatură constantă este de 9 grade Celsius şi umiditate medie de vreo 90%, spune ghidul).
Acum se trece la poze, cine are un aparat mai performant e fericit, şi la "uau, ce ciudat e"! Dar pentru a depăşi gardul trebuie să se plătească şi o taxă de 5 lei de persoană (complexul e deschis doar de vineri și până duminică, între orele 11.00-17.00)
Locul are o încărcătură emoţională de excepţie deoarece a fost de-a lungul timpului un refugiu pentru daci, vraci şi călugări.
Acum se trece la poze, cine are un aparat mai performant e fericit, şi la "uau, ce ciudat e"! Dar pentru a depăşi gardul trebuie să se plătească şi o taxă de 5 lei de persoană (complexul e deschis doar de vineri și până duminică, între orele 11.00-17.00)
Locul are o încărcătură emoţională de excepţie deoarece a fost de-a lungul timpului un refugiu pentru daci, vraci şi călugări.
În interior îţi atrage atenţia:
- scaunului lui Zalmoxis – piatra pe care se spune că stătea zeul
- cuptoarele – unde ardeau dacii planta polvraga
- pictura realizată de către un călugăr în tehnica negru de fum, reprezentând simbolul morţii. Autorul acestui desen ciudat este preotul Pahomie care, în anul 1607, a stat aici, în beznă, alături de vietăţile subpământene, vreme de şaşe luni.
- Izvorul Speranţelor, din spatele căruia se întrezăreşte Maica Domnului cu Pruncul în braţe
- Bolta însângerată
- Camera Albă
- Bolta Divină
Cam vreo 45 de minute durează traseul până se ajunge iar la ieşire.
Înainte de a spune "la revedere" ghidul aminteşte vizitatorilor că pe vârful de deasupra se găsesc ruinele unei cetăţi dacice, despre care se spune că a fost cetatea lui Zamolxis, cetate la care se ajunge după un traseu de aproximativ 20 de minute de mers prin pădure.Datorita oxigenului eliminat din apă (umiditatea este foarte mare), aerul îţi dă o energie nemaiîntâlnită aşa că noul drum pare floare-la-ureche.LEGENDELECasa lui ZamolxisÎn Peştera Polovragi sunt urme ale folosirii sale drept turnătorie de metale de către daci, iar o legendă spune că aici s-ar fi refugiat Zamolxis. Legătură cu realitatea este că deasupra peşterii se află o cetate geto-dacică. Chiar se spune că aici încă mai trăieşte Zamolxis, iar picăturile ce se preling din ţurţurii de piatră sunt lacrimile vărsate de el după cucerirea Daciei.
Planta magică care dă numele grotei
În peşteră, vracii daci şi cei de dinaintea lor prelucrau o plantă rară, numită povragă, polvragă sau polovragă, întrebuinţată în popor ca remediu împotriva bolilor.Ieşirea, la SarmisegetuzaAlt mit ar fi că ieşirea din peşteră se află tocmai în Transilvania. Deocamdată lungimea acestei peşteri atinge 10 km şi cercetările continuă.AurulUnul dintre miturile străjuite de localnicii din Polovragi, judeţul Gorj, este cel al aurului dacic ascuns în peştera lui Zamolxis.
Căutatorii de comori continuă să vină aici la Polovragi, au cu ei detectoare de metale, pe care le dosesc prin bagaje, se prefac că sunt vizitatori încântaţi de minunăţiile peşterii, apoi se furişează prin cotloane să verifice dacă dau de comoară, povești oferite de ghid la o "pauză" de bârfă.
Sursă de energie
La "Galeria Ispăşirii" este ceva obişnuit să simti furnicături pe mâini, chiar in dreptul "Tronului lui Zamolxis". Ghidul spune că detectoarele de biocurenti o iau razna, învârtindu-se făra noima, ca în prezenta unei fiinţe vii, extrem de încărcate cu energie.
Tudor Vladimirescu nu a fost ucis
O întâmplare demnă de reținut este cea care îl vizează pe Tudor Vladimirescu. Acesta avea ca obicei să vină pentru rugăciune în preajma zidurilor Mânăstirii Polovragi. O iscălitura de-a sa a rămas în mânăstire și a dat apă la moară celor care susțin varianta neoficială în care o sosie de-a sa ar fi fost ucisă de eterişti, pe cand Tudor a rămas în mânăstire unde a trăit deghizat în călugar.Datele peşteriiAre o vechime de peste şapte milioane de ani. Aici s-au găsit desene rupestre, dar şi texte cu scriere cuneiforma săpate în piatră.
Denivelarea este de 87 m (-62, +25).
După unii autori, numele Dacia provine de la Da-Ksha, în care "Da" înseamnă zeu, iar "Ksha", țară .
Sursa : Marian Pavalasc
____________________________________________________________________________________________
mister. Teoria initiala sustinea ca formatiunea este o rezultanta a impactului cu un meteorit urias, insa geologii moderni sunt de parere ca este mai degraba vorba despre o eroziune.
Daca initial s-a crezut ca masivul crater a fost creat in urma impactului cu un meteorit, oamenii de stiinta au fost nedumeriti de foma plata a "fundului" craterului, inexplicabila.
In cele din urma, au ajuns la concluzia ca formatiunea este, mai degraba, produsul eroziunii domului vulcanic initial.
Eroziunea produsa de vant si apa a "decojit" incet, de-a lungul secolelor, straturile de roca, creand forma actuala, de "ochi".
Plasata in mijlocul desertului Maur Adrar, in vestul Saharei, structura Richat (Guelb er Richat) a fost folosita de echipajele primelor misiuni spatiale drept punct de reper. Mai nou, aventurierii pasionati de explorarea cu ajutorul vehiculelor 4x4 considera structura drept locul lor de joaca.
Majoritatea imaginilor de la fata locului au o tenta galbuie, indicand dunele de nisip din jurul Guelb-ului. Partea inchisa la culoare reprezinta rocile sedimentare, in mijlocul careia se afla structura Richat, de forma rotunda, gigantica.
Portiunea bruna sta la 200 de metri inaltime deasupra dunelor de nisip din jur, iar marginea structurii ajunge pe alocuri pana la 485 de metri deasupra nivelului marii.
Structura Richat consista din roci din Paleozoicul timpuriu (vechi de 600 de milioane de ani).
sursa: www.ziare.com
____________________________________________________________________________________________
Campul magnetic al Soarelui se inverseaza
Undeva în următoarele două-trei luni, vom asista la un moment special: câmpul magnetic ce emană dinspre Soare şi care se întinde de-a lungul întregului sistem solar şi va inversa polaritatea.
„Este greu de spus exact când va avea loc acest eveniment, dar ştim sigur că va fi în următoarele luni”, explică Andrés Muñoz-Jaramillo, un cercetător specialiat în studiere ciclului magnetic al Soarelui din cadrul Centrul Harvard-Smithsonian pentru Astrofizică. „Se întâmplă cu ocazia fiecărui ciclu solar şi este o zi specială”, spune Muñoz-Jaramillo.
Mai întâi trebuie să înţelegem elementele de bază: Soarele, la fel ca Pământul, generează în mod natural un câmp magnetic. Uriaşul câmp magnetic solar este rezultatul unui curent de plasmă din interiorul Soarelui ce face ca particulele să se deplaseze de la un pol al Soarelui la celălalt.
La fiecare 11 ani, forţa acestui câmp magnetic scade în mod treptat spre zero, iar apoi revine în direcţia opusă, lucru firesc ce are loc în fiecare ciclu social. Este ca şi cum pe Terra busolele ar indica Arctica drept nordul timp de 11 ani, apoi ar ezita pentru puţin timp, ca apoi să indice Antarctica drept „nordul” pentru următorii 11 ani (de fapt, şi câmpul magnetic al Pământului se inversează, dar mult mai rar, acest eveniment având loc de-a lungul a câteva sute de mii de ani).
Observaţiile recente sugerează că următoarea inversare a polarităţii câmpului magnetic solar este iminentă, în august specialiştii NASA anunţând că va avea loc în 3-4 luni. Muñoz-Jaramillo afirmă că inversarea nu va fi bruscă, ci va fi un eveniment ce va avea loc treptat. „Forţa câmpului polar va scădea foarte aproape de zero. În unele zile va fi pozitivă, în altele negativă. Apoi, eventual, vom vedea că este în mod constant în aceeaşi direcţie, iar atunci vom şti că inversarea a avut loc”, spune specialistul. Studiile efectuate de specialiştii din echipa lui Muñoz-Jaramillo au ajuns la concluzia că evenimentul va avea loc în următoarele luni, dar nu pot spune ziua exactă în care se va petrece.
Deoarece regiunea afectată de câmpul magnetic al soarelui include întregul sistem solar, efectele inversării vor fi simţite pe scară largă. „Câmpul magnetic se scurge până în spaţiul interplanetar şi formează o bulă în care este cuprins sistemul solar pe măsură ce călătoreşte prin galaxie”, explică Muñoz-Jaramillo.
Un aspect al acestei bule — ce poartă oficial numele de heliosferă — este o suprafaţă invizibilă ce are o sarcină electrică şi care se întinde de-a lungul sistemului solar, asemănându-se cu fusta răsucită a unei balerine, deoarece rotaţia Soarelui face ca zonele îndepărtate ale câmpului magnetic să se răsucească într-o spirală. Inversarea câmpului magnetic va face ca această „fustă răsucită” să devină şi mai încreţită, ceea ce va face la rândul său ca Terra să treacă prin această suprafaţa invizibilă mai des pe măsură ce orbitează Soarele.
Aceste treceri mai frecvente ar putea provoca probleme în transmisiunile sateliţilor şi ale echipamentelor de telecomunicaţii. Pe de altă parte, aceeaşi suprafaţă invizibilă blochează razele cosmice de energie înaltă ce sosesc din alte zone ale galaxiei, astfel că o „fustă mai buclată” ar putea oferi sateliţilor şi astronauţilor ce călătoresc în spaţiu o protecţie suplimentară faţă de radiaţiile periculoase.
Inversarea câmpului magnetic coincide cu o fază maximă a activităţii solare. Majoritatea erupţiilor solare nu afectează Pământul, însă o erupţie suficient de puternică ţintită în direcţia potrivită ar putea distruge sistemele de telecomunicaţii de pe Terra. Până acum, însă, ciclul solar a fost foarte slab.
Pentru Muñoz-Jaramillo, cercetătorul ce-şi petrece zilele monitorizând şi analizând activitatea magnetică a Soarelui, inversarea polarităţii are şi o semnificaţie personală. „Deoarece ciclul solar este un proces atât de lung, din punct de vedere al unei vieţi omeneşti, un cercetător va vedea poate 4 inversări de-a lungul carierei sale. De aceea fiecare dintre ele reprezintă un moment special, iar pentru mine aceasta va fi prima inversare la care voi fi martor de când am început să studiez fizica solară”, a concluzionat Muñoz-Jaramillo.
sursa:SmithsonianMag
____________________________________________________________________________________________
LACUL SIRIU
Comuna Siriu este situata in partea nord-estica a judetului Buzau, in Muntenia. Este amplasata pe Valea Buzaului, aflandu-se in preajma, Lacul de Acumulare al Barajului Siriu. Comuna Siriu se invecineaza cu orasul Nehoiu in sud, cu comuna Sita Buzaului din judetul Covasna in nord, in partea sud-vestica cu comuna Chiojdu si la est cu comuna Gura Teghii. Barajul si lacul de acumulare Siriu se afla amplasate pe teritoriul comunei, langa localitatea Lunca Jaristei. Lacul Siriu este un lac de acumulare artificial destinat producerii de energie electrica in hidrocentrala Nehoiasu.
Caracteristicile lacului Siriu:
- adancimea maxima 120 m
- lungimea 11,5 km
- suprafata 420 ha
- volumul 155 milioane mc de apa
- lungimea 11,5 km
- suprafata 420 ha
- volumul 155 milioane mc de apa
• Lacul de acumulare Siriu mai are ca scop alimentarea cu apa potabila si industriala a localitatilor din zona si irigarea terenurilor agricole.
• Hidrocentrala Nehoiasu are o putere instalată de 42 MW generand o productie medie de energie electrica pe an de 144 GWh.
Amenajarea lacului s-a terminat în anul 1985, acesta contribuind prin debitul său la producerea energiei electrice.
Barajul Siriu, cu o înălțime de 122 m și o lungime coronament de 570 m, construit pe râul Buzau, între masivul Siriu și masivul Podu Calului, din rocă, steril și miez din argilă, după o rețetă inovatoare la acea oră este al doilea din lume realizat din anrocamente (după cel de la Râul Mare, tot de la noi din țară).
Ca urmarea a apariției barajului pe harta zonei, a fost necesar ca drumului național DN 10 să îi fie schimbată ruta. Astfel, s-au construit nenumărate viaducte pentru a se ocoli lacul Siriu. Cel mai vizibil este Viaductul Giurca care se întinde pe o distanță de 276 m și isi găsește sprijinul pe piloni de susținere înalti de 46 m. Viaductul este calea catre Cascada Pruncea situată la distanța de 5 km de Siriu.
Barajul Siriu este o destinație nemaipomenită pentru pescarii înrăiți. Pe anumite porțiuni se poate pescui iar în apele lacului se găsesc numeroase specii de pești cum ar fi: caras, scobar, crap, clean și păstrăv.
Lângă lacul Siriu se găsește mini stațiunea Băile Siriu, cu trei izvoare de ape minerale feroase, termale, ușor bicarbonate, clorurosodice, sulfuroase și foarte slab mineralizate.Județul Buzău abundă în atracții turistice mai mult sau mai puțin cunoscute de turiști. Printre cele mai cunoscute se numără Vulcanii noroioși, Mănăstirea Ciolanu și tabăra de sculptură de lăngă ea, Focul viu, Mănăstirea Rătești, Muzeul Chihlimbarului, complexul rupestru Aluniș.
Printre obiectivele turistice mai puțin cunoscute de turiști se numără Lacul Vulturilor, un lac periglacial de o frumusețe rară, aflat la o altitudine de 1420 de metri, plin cu păstrăvi.
Nici Colții Babei nu este un obiectiv turistic foarte cunoscut, deși se numără printre locurile din masivul Siriu unde încă mai există capre negre, iar turiștii se pot întâlni cu ele, în timpul unei drumeții montane.
Pasionații de traseele montane ar trebui să meargă la Tabăra Harțagu, amenajată în clădirea fostei vame a Buzăului. Aceasta se află la aproximativ 100 de kilometri de orașul Buzău și de aici pornesc cele mai multe trasee turistice către Podul Calului, Siriu, Munții Vrancei și Penteleu.
Pasionații de traseele montane ar trebui să meargă la Tabăra Harțagu, amenajată în clădirea fostei vame a Buzăului. Aceasta se află la aproximativ 100 de kilometri de orașul Buzău și de aici pornesc cele mai multe trasee turistice către Podul Calului, Siriu, Munții Vrancei și Penteleu.
În zonă se organizează diferite manifestări folclorice cea mai cunoscută fiind festivalul “Cât e Siriul de mare”, numit așa după numele interpretului român de muzică populară Benone Sinulescu, originar din Siriu. Se ține în fiecare an în luna august, în prima duminică de dupa Sfânta Maria.
____________________________________________________________________________________________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu