Floare alba-a marului

Floare albă-a mărului,
Spune, să-mi alungi tristeţea,
Când se duce frumuseţeaCe-i rămâne omului?

Îi rămâne amintirea
Unui vis demult apus?
Gând de jar tânjind iubirea,
Vorbe dulci, ce nu s-au spus?

Ce-i rămâne? Poate dorul
De un chip demult uitat?
Poate-n inimă fiorul
Dragostei, sedimentat?

Spune-mi, tu, cea trecătoare,
Ce te pierzi în vânt turbat
Sufletul dacă mă doare,
Leacu-l aflu în păcat?

“În păcat e doar durere
Remuşcări şi gust amar
Căci părelnica plăcere -
Spuse floarea – i gând murdar”.

Floare albă a mărului
Spune-mi, să-mi alini durerea,
Când sleită-i este vrerea
Ce-i rămâne omului?

“Nu-i rămâne mai nimică
- spuse floarea fremătând –
Doar păreri de rău şi frică
Şi o lacrimă, arzând”…

de Boris Ioachim.