Ierusalimul de ieri si de azi
Origineanumelui Cetatii Sfinte se pierde in negura multimilenara a istoriei.Se pare ca totusi numele actual provine din imbinarea numelui regelui Yaru – cel care a ridicat primele fortificatii pe Muntele Sion de la obarsia raului Kidron si a afluentului sau Hinnom cu cel al zeitei Shalem,zeita pacii,careia i se inchinau locuitorii cetatii.Astfel s-a ajuns la toponimul Yerushalayim sau Jerushalem,dar si la cel dat ulterior de triburile din Canaan:Urusalim.
Cert este ca,in anul 990 i.Hr.,legendarul rege David,pornit in fruntea triburilor de iudei,a stabilit capitala aici,dupa ce a cucerit cetatea,mormantul sau aflandu-se la poalele Muntelui Sion.Incetul cu incetul,cetatea s-a extins pe muntele Moria,unde regele David a ridicat un altar,pe care a adus chivotul si Tablele Torei.Mai tarziu,in Cartea Facerii din Biblie,cetatea Ierusalim era mentionata sub numele de Pamantul Moria.
In evanghelia dupa Matei,ca de altfel si in celelalte,Sfanta Cetate era descrisa ca un oras fortificat,cu o multime de temple mari. „Vedeti aceste cladiri mari?Nu va ramane aici piatra pe piatra care sa nu fie daramata”,a spus Iisus ucenicilor sai Petru,Ioan si Andrei ,atunci cand se aflau pe colina cunoscuta sub numele de Muntele Maslinilor.Istoria tumultuoasa ce a urmat l-a dat dreptate,caci toti cuceritorii au vrut sa ramana in istorie prin distrugerea cetatii.
Vazut de pe muntele Maslinilor, din fata Bisericii Natiunilor ,Ierusalimul ne apare ca un oras cosmopolit,situat intre cerul azuriu si colinele pe care se muleaza zidurile fortificatiilor si se inalta turnurile bastioanelor.Alaturi de acestea,parca sprijinind bolta cerului,ca intr-o pictura religioasa bizantina,se inalta multimea siluetelor clopotnitelor bisericilor crestine de cele mai diferite rituri,a cupolelor moscheilor sau a crenelurilor sinagogilor – ale caror fatade sunt impodobite cu tablele cuprinzand cele zece porunci ale lui Moise.

Ridicata aici pentru prima data de catre Imparateasa Elena a Bizantului in anul 336, biserica a fost distrusa de incendii si de cuceritori si apoi refacuta de cruciati sau pelerini crestini.
Cea pe care o vedem astazi dateaza din 1810.
Ca sa ajungi la intrarea in biserica,trebuie sa parcurgi cateva stradute inguste si intortocheate,dispuse in panta,printre cladiri care ascund privitorului locul sacru unde s-a aflat mormantul lui Iisus.
Mormantul Domnului nostru Iisus Hristos se afla in vechea cetate a Ierusalimului, in Biserica "Sf. Mormant".
Toate dovezile biblice, arheologice, cat si marturiile pelerinilor crestini din primele secole mentioneaza ca Domnul nostru Iisus Hristos a fost inmormantat in apropiere de locul rastignirii Sale - Muntele Golgota - care astazi se afla in incinta Bisericii "Sf. Mormant", administrata de catre Patriarhia Ortodoxa a Ierusualimului.
Despre cateva din marturiile care atesta faptul ca adevaratul mormant al Domnului se afla in capela "Ingerului" din Biserica "Sf. Mormant" ne-a vorbit pr. lect. dr. Constantin Preda, de la Facultatea de Teologie Ortodoxa "Justinian Patriarhul" din Bucuresti, intr-un interviu acordat postului de radio Trinitas:
"Dovezile cele mai vechi despre autenticitatea mormantului in care a fost asezat trupul Mantuitorului Iisus Hristos, si din care a inviat, le avem, in primul rand, in cele patru Sf. Evanghelii canonice, deci nu intr-o Sf. Evanghelie, si intr-o Evanghelie apocrifa numita "Evanghelia lui Petru". Sunt documente istorice datate la sfarsitul secolului I, intemeiate pe marturiile oculare autentice ale primelor generatii de crestini. In locul numit de Evanghelii "al Golgotei", "al calvarului" sau "al capatanei", in afara zidurilor cetatii Ierusalimului secolului I, in acest loc a fost inmormantat Mantuitorul Iisus Hristos, in mare graba, intr-un mormant care nu-i apartinea Lui, pentru ca El a fost permanent in predica misionara, incat nu a avut un loc unde sa fie inmormantat, iar mormantul a fost pus la dispozitie de un om bogat al vremii aceleia - Iosif din Arimateea - intr-o gradina care ii apartinea lui, in afara cetatii Ierusalimului. In acest loc a fost inmormantat, in graba, trupul Mantuitorului. De ce spun in graba? Pentru ca, spun Evangheliile ca a fost infasurat numai in giulgiu si acolo a fost depus, iar femeile, in ziua urmatoare, au vrut sa vina si sa completeze ritualul funerar care prevederea ungerea cu miresme a trupului, deoarece numai piatra mormantului fusese unsa cu mir si cu aloe, insa totul s-a facut in graba si, de aceea, nu au putut sa spele trupul si sa unga ranile asa cum se cuvenea potrivit ritualului iudaic".
"Sunt trei volume imense scrise despre Sf. Mormant de catre arheologii de la Ierusalim care, in anii '50, au facut sapaturi arheologice tocmai ca sa certifice autenticitatea acestui loc. Autenticitatea acestui loc se intemeiaza nu numai pe Sf. Evanghelii, ci si pe marturiile comunitatii, a Bisericii mame, alcatuita din evreii convertiti la crestinism din Ierusalim. Ei s-au adunat imediat dupa anul 30, cand a murit si a inviat Mantuitorul Iisus Hristos, in acest loc, ca sa savarseasca Sf. Liturghie pe locul unde fusese depus trupul Mantuitorului, si inviat. Aceasta memorie a locului a fost pastrata si transmisa in cultul Bisericii primare din Ierusalim pana in secolul III. Sigur ca, Ierusalimul a fost tulburat incepand cu anul 66 d.H. de revoltele iudaice impotriva romanilor, si astfel multi dintre crestinii iudei s-au refugiat la Pella, insa, in perioada aceasta a fost alcatuita o comunitate de pagani convertiti la crestinism, si ni se vorbeste despre primul lor episcop - episcopul Marcu, care si ei venerau locul acela si faceau Sf. Liturghie. Dupa aceste revolte iudaice, cand a fost daramat Ierusalimul in timpul lui Titus si dupa aceea in timpul lui Adrian, spre sfarsitul secolului I - inceputul secolului al II-lea, crestinilor li s-a interzis accesul la locurile acestora, iar acesti imparati romani pagani au vrut sa stearga orice urma a religiei iudaice si crestine si au construit deasupra locurilor sfinte, le-au acoperit cu pamant, cel putin locul unde a fost inmormantat Mantuitorul, unde au ridicat un for in stil roman, ridicand statui ale zeitatilor cu altare de jertfa, ale zeitei Afrodita deasupra mormantului Mantuitorului, iar deasupra locului Golgotei unde a fost rastignit Mantuitorul a fost ridicata statuia zeitei Venus Istar, pentru ca iudeo-crestinii identificau locul acela cu mormantul lui Adam deasupra caruia a fost infipta Crucea Mantuitorului.
Momentul cel mai important a fost cel al Sinodului I ecumenic, in anul 325, la Niceea, cand imparatului Constantin, episcopul Macarie al Ierusalimului i-a cerut in mod oficial si solemn, in cadrul sesiunilor lucrarilor acestui Sinod ecumenic, sa ia masuri ca sa fie readuse la lumina locurile sfinte ale crestinatatii si in primul rand locul unde a fost asezat trupul Mantuitorului, si a inviat, si locul in care a fost rastignit. La insistentele Elenei, mama Sf. Constantin, care s-a ocupat de desfasurarea lucrarilor, Constantin si-a adus cei mai buni arhitecti ai vremii care au decopertat zona si a fost descoperit locul mormantului. Eusebiu de Cezareea, care a trait in zona aceea, in Palestina, descrie cum arhitectii si inginerii au decopertat strat dupa strat, pana in fundul sapaturii, ivindu-se minunata si sfanta dovada a Invierii, locul in care a fost asezat trupul Mantuitorului. Mai avem marturiile vremii dupa care Sf. Elena a descoperit si cele trei cruci ale condamnatilor si minunile care s-au inregistrat atunci si care au permis sa se identifice Crucea autentica a Mantuitorului Iisus Hristos. Dupa aceea, a urmat construirea unei bazilici impresionante de catre Sf. Constantin cel Mare, apoi o biserica mica deasupra locului Sf. Mormant, numita "Anastasis", iar pe locul de langa Golgota a fost construita o biserica in cinci navate, imensa, numita "Martyrium", ca loc al marturiei si al muceniciei Mantuitorului Iisus Hristos, iar Sf. Chiril al Ierusalimului, in Catehezele sale, aminteste despre toate evenimentele mantuitoare care s-au petrecut in acest loc sfant, care n-a fost pus la indoiala absolut de nimeni pana astazi, nici de cercetatorii si arheologii crestini, dar nici de cercetorii si arheologii evrei".
Dovada supremă a dumnezeirii lui Iisus din Nazaret stă în învierea Sa. Tocmai de aceea si dusmanii Crestinismului se concentrează pe Înviere si mai putin pe alte aspecte ale vietii Sale. Fără învierea din morti, Iisus din Nazaret nu este altceva decât un alt învătător moral, interesant, în lungul sir pe care i-a avut istoria.
Primul lucru neobisnuit, înainte de înviere Sa, este faptul că viata Lui a reprezentat o însiruire de împliniri ale unor proorocii. Acest lucru nu trebuie trecut cu vederea si nici tratat cu usurătate. Aceasta este prima indicatie că Iisus nu a fost un om obisnuit, un simplu lider religios.
A fost Iisus din Nazaret un mincinos? S-a înselat El pe sine si i-a înselat si pe altii? A mintit atunci când a spus că cine îl vede pe El, îl vede pe Dumnezeu? A mintit atunci când i-a răspuns arhierelui iudeilor, "Da, sunt [Hristosul, Fiul celui binecuvântat]. Si veti vedea pe Fiul omului sezând de-a dreapta Celui Atotputernic si venind pe norii cerului". Cum rămâne atunci cu proorociile?
Timp de trei ani ucenicii au mers cu El, i-au ascultat învătăturile si au fost martori la minunile Lui. Apoi, Iisus este vândut, judecat si răstignit pe o cruce. După ce îsi dă duhul, este coborât de pe cruce si îngropat. După trei zile, ucenicii îl revăd în mijlocul lor, înviat. Îl văd mâncând si bând.
A înviat sau nu Iisus? Poate nici nu a fost mort când a fost asezat în mormânt, ci numai lesinat. A fost oare posibil ca, după ce petrecuse aproape o zi răstignit pe cruce, după ce pierduse mult sânge si fusese lipsit de îngrijire medicală, să fi iesit noaptea din mormânt, dând singur la o parte piatra cea mare, adormindu-i sau biruindu-i pe ostasii romani? I-a mintit apoi pe ucenici, spunându-le că a fost mort si că a înviat? Aceste întrebări cer un răspuns.
Răspunsul crestinilor si întâi de toate al celor care au fost acolo cu El, când a fost răstignit si îngropat, este acela că Iisus a fost mort si că a înviat.
Ucenicii Lui, apostolii, stiau despre năluciri si închipuiri. Nu erau nici naivi si nici creduli. Toma este cel care îndrăzneste să dea glas neîncrederii lor. Răspunzând îndoielilor, Iisus se asează la masă si mănâncă, iar pe Toma îl cheamă ca să se convingă de rănile Sale. În urma acestei întâlniri, ucenicii trec de la necredintă la credintă. O credintă si o încredintare asa de puternică că Iisus este viu, încât vor merge la moarte sustinând că El a murit si a înviat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu