vineri, 29 august 2014

Ce ii impiedica pe oameni sa vada adevarul, de ce nu inteleg romanii realitatea din jur

În acest text vom prezenta ce anume îi împiedică pe români (şi pe majoritatea oamenilor de pe planetă) să vadă şi să înţeleagă adevărul şi realitatea reală din jurul lor, adică ce îi împiedică să vadă Noua Ordine Mondială şi Sistemul de exploatare în care suntem ţinuţi pe post de sclavi muncitori moderni (neo-sclavi). Despre ce se întâmplă în jurul nostru şi care este adevărul privind lumea în care trăim am mai scris și în alte texte pe acest blog. Pe scurt, este vorba de cei mai puternici – influenţi şi bogaţi oameni de pe planetă, cei pe care nu îi vedem niciodată, nu ştim cine sunt şi unde se află, dar care conduc lumea din umbră (vedem efectele deciziilor lor, mecanismele prin care conduc lumea și instrumentele lor – oameni, institutii, corporații, companii etc). Aceştia încearcă (şi în mare măsură au reuşit) să instaureze o Nouă Ordine Mondială, în care oamenii să fie SCLAVI muncitori docilizaţi, care doar muncesc (muncă modernă, nu pe câmp), oameni care habar nu au şi cărora nu le pasă că sunt sclavi. Scopul este exploatarea maselor de oameni (popoarelor) de către o Elită profitoare (cei care conduc lumea), care să aibă controlul total al omenirii prin nenumărate metode şi intrumente subversive, malefice, mai mult sau mai puţin ascunse, aplicate toate în cadrul Sistemului de exploatare din fiecare țară. De ce nu pot vedea oamenii ce se petrece cu adevărat în jurul lor? Detalii concrete în continuare:

Ce îi împiedică pe români şi pe ceilalţi oameni de pe planetă să vadă adevărul, realitatea reală din jur:
- Distrugerea mentală (premeditată şi continuă) - oamenii sunt supuşi continuu unui proces de distrugere mentală premeditată, adică unor tehnici şi metode prin care creierul omului să fie pur şi simplu distrus, limitat, îndobitocit. Fără un creier “dăştept” nu te poţi prinde în legătură cu ce se întâmplă în jurul tău. Aşa că trebuie să fii distrus mental.  Distrugerea creierului are loc în plan fizic – adică se lucrează la râncezirea creierului, la limitarea capacităţii biologice/anatomice a creierului de a funcţiona la capacitate optimă şi în plan psihic / mental / intelectual / gândire etc – pentru a limita capacitatea de a înţelege lumea în care trăim, pentru a te înregimenta în nişte tipare nocive de funcţionare prestabilite și ideale pentru Sistemul de exploatare, pentru a nu-ţi pune întrebări, pentru a nu căuta răspunsuri, pentru a nu face faţă psihic adevărului, pentru a respecta autoritatea, pentru a fi obedient etc. Pe scurt, pentru a fi sclavul perfect.
Metodele de distrugere mentală sunt multiple, cele mai importante fiind următoarele:
ŞCOALA (educaţia formală) – îndoctrinare, înregimentare, obedienţă faţă de autorităţi, tipare de funcţionare, lipsa prezentării adevărului istoric, lipsa prezentării adevărului despre lumea reală, distrugerea potențialului, pierdere de timp, pregătirea pentru viața de sclav etc .
MASS MEDIA (principalele ziare, site-uri de ştiri, posturi radio şi în special Televizorul) – îndobitocire, lipsa prezentării adevărului istoric, lipsa prezentării adevărului despre lumea reală, dependență, manipulare, pierdere de timp, distrugerea creierului etc .
Poluarea (apă, aer) – fluor toxic, metale grele, noxe auto, etc.
Mâncarea otravă din supermarket – chimicale, pesticide, aditivi, E-uri, conservanţi, arome, MSG (monoglutamat de sodiu), hormoni, OMG (organisme modificate genetic), dulciuri, ciocolată, bomboane, jeleuri chimice, acadele, sucuri colorate, mezeluri, salam, parizer, margarină, branză topită, ketchup, supă la plic, delicat, zahăr în exces, sare în exces, grăsimi, prăjeli, gumă de mestecat şi alte dulciuri cu aspartam etc etc etc.
Probabil VACCINURILE (nu ştim exact ce conţin, dar ştim că fac rău)
Probabil Pastilele (nu ştim exact ce conţin și ce efecte au pe termen lung, dar știm că foarte multe au efecte secundare chiar și pe termen scurt și că marea majoritate nu prea funcționează și țintesc doar SIMPTOMEle, nu cauzele bolii)
Chiar şi Biserica într-o anumită măsură – detalii imediat mai jos, la “Mulţumirea cu puţin”.
Distrugerea mentală duce la multiple fenomene/caracteristici care ne împiedică să vedem Sistemul de exploatare în care suntem sclavi moderni:
Mulţumirea cu puţin – suntem prostiţi să credem că dacă trăim în sărăcie şi suntem amărâţi, e cumva bine şi moral. Aici o  mare parte din vină o are Biserica, care te invită la NON acţiune împotriva Sistemului de exploatare care îi foloseşte pe oameni drept SCLAVI. Biserica ne învaţă “să ne mulţumim cu puţin”, “toţi avem o cruce, să ne ducem crucea”, “să fii bogat este de rău” (deci e de bine să fii sărac – fii sărac!, acceptă sărăcia ca pe ceva bun!), “nu partea materială contează, ci sufletul” – deci ignoră orice ţine de “lumesc” că nu e important! Biserica ne invită la răbdare veşnică şi rezistenţă veşnică, “fiecare să-şi poarte crucea!” . Fiţi săraci! Fiţi umili! Mulţumiţi-vă cu puţin! Acceptaţi relele care vi se întâmplă! Purtaţi-vă crucea! Veţi ajunge în Rai! Toate astea invită omul la NON acţiune! Îl invită să fie docil, să respecte autoritatea, să fie SUPUS, să accepte tot ce i se întâmplă, SĂ FIE SCLAV! Eu nu sunt de acord cu asta deloc, aşa că VĂ ROG, TREZIREA DIN „DOAR RUGĂCIUNE”! Dacă ne mulţumim cu puţin -> nu ne interesează să ducem o viaţă mai bună, deci -> acceptăm viaţa mizeră pe care o avem acum, adică -> ne acceptăm condiția de sclavi muncitori în Sistemul de exploatare. Împăcarea cu sclavia nu ne mai oferă niciun motiv  să căutăm să înţelegem Sistemul de exploatare, pentru că ne mulţumim să trăim în el ca nişte sclavi. Astfel de oameni sunt PERFECŢI pentru cei care conduc lumea din umbră…
- Renunţarea la banul public – dacă nu ne interesează ce se întâmplă cu banii munciţi de noi care ajung la bugetul statului, atunci logic că nu ne interesează nici cine şi cum îi foloseşte, deci implicit, nu ne interesează faptul că PE MUNCA ŞI SPINAREA NOASTRĂ ESTE ALIMENTAT SISTEMUL DE EXPLOATARE .
Obedienţa faţă de autoritate, Încrederea în autoritate şi Nepunerea la îndoială a informaţiilor primite de la autoritate şi nici a bunei credinţe a autorităţii – “Statul îţi vrea binele”, “Nu gândi cu propriul creier, gândim noi pentru tine! Stai liniştit! Ai încredere în noi că îţi vrem binele!”, ”FNI veghează!” etc.
Gândirea pe termen scurt – noi, cei mai mulţi români şi ceilalţi oameni care se află într-un astfel de Sistem de exploatare se luptă să supravieţuiască de pe o zi pe alta, de la o lună la alta. Aşa este gândit sistemul. Din cauza asta, noi NU suntem învăţaţi, setaţi să gândim pe termen lung. Noi gândim pe termen scurt: ”ce gătesc când ajung acasă?”, ”cu ce mă îmbrac diseară?”, ”am ce să mănânc mâine?”,  “am cu ce să plătesc salariile angajaţilor săptămâna viitoare?”, “am bani de concediu luna viitoare?”, ”am bani să plătesc rata / chiria luna viitoare?”, “am bani să plătesc taxa la facultate semestrul viitor?” etc etc etc. Noi gândim în termeni de ZILE, SĂPTĂMÂNI, LUNI şi maxim maxim UN AN – DOI înainte.
Doar PRIN EXCEPŢIE există oameni – sclavi în Sistemul de exploatare care îşi planifică viaţa pe mai mult de un an. Noi, oile care gândim pe termen scurt, suntem “educaţi” să gândim pe termen scurt încă din şcoală. ÎN CONTRADICŢIE CU NOI, se află cei care conduc lumea din umbră, cei care au pus în aplicare Sistemul de exploatare, care l-au gândit şi care îl gestionează în prezent. EI GÂNDESC TOT TIMPUL PE TERMEN LUNG, adică în ANI, ZECI DE ANI şi SUTE DE ANI înainte !!! Ei fac ceva AZI, AICI pentru ca peste 10, 20 de ani se se întâmple ceva ÎN ALTĂ PARTE. Ei gândesc pe termen lung şi foarte lung. Total diferit față de noi! Noi gândim pe termen scurt şi foarte scurt.DIN CAUZA ACESTEI DIFERENŢE NOUĂ NE ESTE GREU SĂ PRICEPEM LUMEA REALĂ ÎN CARE TRĂIM, pentru că ea FUNCŢIONEAZĂ după regulile LOR, celor care acţionează din umbră şi gândesc pe termen LUNG. Din cauza asta noi nu putem pricepe că ne aflăm într-un Sistem de exploatare şi că suntem sclavi. Pentru că pur și simplu nu-l putem înțelege, cuprinde, cu mintea noastră distrusă premeditat. Din cauza asta adevărul din jurul nostru nu ne este clar, pentru că suntem limitaţi în gândire, în înţelegere a ceea ce se întâmplă, pentru că gândim pe termen scurt. E o mare problemă. Dacă vrem să pricepem cum acționează cei care conduc lumea din umbră trebuie să începem să ”ne punem în papucii lor”, să ne imaginăm că suntem ei și să vedem imaginea de ansamblu și cum funcționează lucrurile/lumea, PE TERMEN LUNG!
- Lipsa de interes – din cauza distrugerii mentale oamenii nu conştientizează ce este relevant pentru viaţa lor şi ce nu, aşa că nu sunt interesaţi de subiecte precum Noua Ordine Mondială, conspiraţii planetare, conducători din umbră, guvernul mondial, cip-uri, supravegherea totală a omului, sclavia modernă etc etc etc, pentru că au impresia că nu îi vizează, DEŞI, ÎN REALITATE, ACESTE LUCRURI LE AFECTEAZĂ VIAŢA ENORM! Lipsa de interes apare şi din cauza fenomenului numit disonanţă cognitivă. Este vorba despre faptul că oamenii nu pot face faţă psihic adevărului, aşa că îl ignoră
- Egoism – în mod premeditat Sistemul de exploatare în care trăim este făcut de aşa natură încât oamenii să se lupte pentru binele lor şi eventual al familiei lor, dar ATÂT! Restul nu mai contează, pe restul oamenilor trebuie călcat în picioare ca să ajungi tu cât mai sus şi să-ţi fie ţie cât mai bine. Se cheamă Legea junglei şi reglementează viaţa noastră a românilor în prezent. Din păcate unii oameni bogaţi sunt atât de cretini încât cred că pe ei nu îi afectează Sistemul de exploatare.
Valori morale distruse şi Lipsa de patriotism – fără valori morale societatea o ia razna şi este mai uşor de exploatat, controlat, distrus. În mod premeditat ne sunt atacate Biserica, religia şi credinţa, ne este atacată familia tradiţională, iar patriotismul dispare o dată cu distrugerea identităţii naţionale.
- Nevoie de dovezi clare negru pe alb – oamenii distruşi mental nu mai pot gândi cu propriul creier, nu mai pot lega informaţiile, nu le mai pot pune cap la cap, nu mai pot rezolva singuri puzzle-ul ca să priceapă imaginea de ansamblu – ei au nevoie de “ajutor” extern, de dovezi concrete, ceva palpabil, dar nu sunt dispuşi nici măcar să caute (e greu să citeşti pe internet). De multe ori însă, privind realitatea reală în care trăim, dovezile nu sunt CLARE, pentru că lucrurile relevante se întâmplă PE ASCUNS, deciziile se iau din umbră, iar efectele se simt pe termen lung, nu imediat. Din păcate însă, mulţi dintre oamenii care au nevoie de dovezi concrete, hârtii semnate, contracte clare, ştampile, înregistrări video, audio etc ca să creadă ceva anume, NU VOR CREDE nici măcar când sunt puşi în faţa dovezilor clare – vezi, de exemplu, filmuleţul cu Băsescu care îi dă o palmă unui copil (+ prima lui reacţie la filmuleţ) şi pe românii naivi care l-au crezut pe mincinosul Băsescu în loc să creadă ce le spun ochii  şi creierul: un ins dă un dos de palmă unui copil. Oamenii ăştia care au nevoie de dovezi sunt cei care susţin chestii de genul “conspiraţiile sunt doar teorii”, fără să fie dispuşi să caute să citească mai multe detalii ca să vadă dacă sunt doar teorii sau sunt pe bune. Sunt aceiaşi oameni care spun “şi ce, dacă mă supraveghează ăia şi ştiu totul despre mine, care e problema? Atâta timp cât nu fac nimic rău…”. Perfect! Şi din păcate sunt mulţi care gândesc aşa… Ehe.
- Renunţarea la luptă şi demoralizarea – “nimic nu se mai poate face!”, “nu poţi schimba lumea!”, “nu poţi tu să schimbi Sistemul, îţi pierzi timpul degeaba!” etc – toate aceste concluzii la care ajungem pentru că suntem distruşi mental în fiecare zi, sau care ne sunt inoculate în creier prin mass media au un singur scop: să renunţăm la luptă încă dinainte de a începe cu adevărat – exact ce-şi doresc cei care patronează Sistemul de exploatare – să nu ne răsculăm niciodată. Faptul că ”nimic nu se mai poate face” este doar una dintre multele ILUZII în care trăiesc românii astăzi.
Alte chestii care ne împiedică să vedem adevărul dur din jurul nostru:
- Lupta zilnică pentru supravieţuire – nu ai timp/chef să te ocupi de chestii de ansamblu, de binele cetăţii când tu eşti muritor de foame. Primează interesul individului în faţa a orice. Ordinea priorităţilor e ceva de genul ăsta: Bunăstarea Individului – Bunăstarea familiei lui – Bunăstarea grupului din care face parte – Bunăstarea Comunităţii din care face parte – Bunăstarea Patriei din care face parte – Bunăstarea omenirii – Bunăstarea Planetei şi a întregii creaţii. Cei mai mulţi oameni de pe planetă sunt ţinuţi premeditat la nivelul la care să se chinuie să îşi asigure Bunăstarea Individului și a familiei, dar fără să o obţină vreodată ca să treacă la nivelele următoare pentru că atunci ar deveni periculos pentru Sistem. Aici de bază este SĂRĂCIA – dacă ţii oamenii săraci le tai orice elan de a lupta împotriva Sistemului. D’asta românii sunt ţinuţi aşa săraci (şi popoarele în general, nu doar românii). Ca să se lupte non stop (eventual între ei) ca să supravieţuiască de la o zi la alta. O astfel de situaţie este ideală pentru cei care conduc lumea din umbră.
Lupta pentru supravieţuire duce la alt fenomen care ne împiedică să vedem adevărul:
Lipsa de chef şi mai ales LIPSA DE TIMP pentru a te informa, pentru a căuta ADEVĂRUL - timpul este printre cele mai importante elemente de care trebuie să profităm. Şi cei mai mulţi dintre români AU TIMP, doar că nu îl folosesc în mod util. PIERDEREA DE TIMP şi RISIPA TIMPULUI sunt ideale pentru cei care conduc lumea din umbră, aşa că ei ne “oferă” nenumărate moduri prin care să ne irosim timpul, ORICE ca să nu căutăm adevărul despre Sistemul de exploatare. ORICE CA SĂ NU ÎNŢELEGEM CE SE PETRECE ÎN JURUL NOSTRU şi să rămânem ignoranţi.
Iată câteva moduri prin care TIMPUL românilor şi, în general, al oamenilor de pe planetă este IROSIT PREMEDITAT:
- gunoi mediatic la TV, pe internet, în ziare şi reviste, programe tv cretine, emisiuni imbecile, sport de proastă calitate, filme, cărţi şi muzică de relaxat (“anesteziat”) creierul, pornografie, site-uri socializare, băutură, pariuri, jocuri calculator etc etc etc – de astea se scapă relativ uşor, dacă eşti conştient că sunt lăsate să existe în jurul nostru special ca să ne pierdem timpul şi să ne disturgem creierul (şi viaţa de familie);
- BIROCRAŢIE, mii de acte ca să primeşti ceva, dosare peste dosare necesare pentru un rahat, ANI DE ZILE CA SĂ ÎŢI REZOLVI O PROBLEMĂ ÎN INSTANŢĂ, mii de taxe şi impozite, mii de controale de la mii de instituţii, COZI la orice – la instituţii publice, la plata impozitelor şi taxelor, la plata facturilor, la bănci, la supermarketuri, la benzinării, AMBUTEIAJE în trafic, aglomeraţie în trafic – vezi Bucureşti, LIPSĂ LOCURI DE PARCARE – pierzi timp până găseşti unde să laşi maşina etc etc etc – de astea se scapă greu, pentru că ele sunt adânc înrădăcinate în Sistem, putând fi schimbate doar după eliberarea funcţiilor de conducere ale statului de mafioţii criminali care ne conduc acum, şi înlocuirea lor cu oameni de bună credinţă patrioţi.
Alt motiv din cauza căruia românii nu pot vedea adevărul:
- Bunătatea nativă a poporului român- faptul că suntem un popor foarte vechi (de peste 7000 de ani pe acelaşi teritoriu) ne-a făcut să avem astăzi dezvoltată în noi o BUNĂTATEA NATIVĂ şi nişte caracteristici (genetice) de OAMENI BUNI, sedentari, statornici, care zic “treacă de la mine” când cineva le greşeşte şi sunt dispuşi să ierte foarte mult doar ca să nu fie ceartă şi să fie pace. Alte caracteristici dezvoltate de poporul nostru statornic, sedentar: cooperare, colaborare, ÎMPĂRŢIREA RESURSELOR – de aceea când noi muncim şi alţii se bucură şi ei de munca noastră, nu ne supărăm aşa uşor (“treacă de la mine”). Bunătatea nativă, treacă de la mine, împărţirea resurselor etc au dus la o rezistenţa pe termen lung la nedreptăţi şi greutăţi + acceptarea lor – poporul român este veşnic răbdător. În plus, bunătatea nativă ne face să fim NAIVI şi să credem că şi ceilalţi oameni din jurul nostru sunt tot aşa, buni ca şi noi, când de fapt unii sunt nişte LUPI MALEFICI care abia aşteaptă să ne sfâşie dacă le oferim ocazia. Iar noi…le oferim ocazia în fiecare zi (prin lipsa de reacţie)…iar ei…PROFITĂ! Pentru că noi suntem buni, ne este greu să vedem RĂUL în alţi oameni, mai ales atunci când aceştia se dau drept “de-ai noştri” (vezi politicienii care sunt la conducerea României și care NU sunt ai nostri! NOI OAMENII BUNI NU PUTEM CONCEPE SĂ FACEM CRIME, RELE, CHESTII GRAVE, SĂ FACEM COMUNITĂŢI ÎNTREGI DE OAMENI SĂ SUFERE, SĂ FURĂM FĂRĂ JENĂ DE LA UN POPOR ÎNTREG etc. DIN CAUZA ASTA NE ESTE GREU SĂ CONŞTIENTIZĂM CĂ ASTFEL DE LUCRURI CHIAR SUNT FĂCUTE PREMEDITAT DE CĂTRE ALŢI OAMENI. NOI NU PUTEM SĂ ÎNŢELEGEM CĂ UNII OAMENI SUNT CHIAR ÎNTR-ATÂT DE RĂI, PENTRU CĂ NOI NU SUNTEM AŞA ŞI AVEM IMPRESIA GREŞITĂ CĂ TOŢI OAMENII SUNT CA NOI. NOI NU PUTEM PRICEPE CĂ SUNTEM CONDUŞI DE OAMENI PUR ŞI SIMPLU RĂI, CRIMINALI (la propriu!), noi le acordăm o şansă, şi încă o şansă şi încă o şansă, chiar şi după multe multe greşeli şi crime împotriva poporului. Noi pentru că suntem BUNI și NAIVI subestimăm GRAVITATEA lucrurilor pe care conducătorii politici le fac – “lasă mă, o fi greşit şi el” / “n-o fi ştiut şi el ce se întâmplă în subordinea lui” / “eh, nu cred că a furat chiar aşa mult” / “eh, a mai făcut şi lucruri bune” etc etc etc. Mare greșeală să acorzi atâtea șanse și atâta bunăvoință acestor CRIMINALI care ne conduc astăzi……
RECAPITULARE:
Acestea sunt principalele lucruri care îi împiedică pe oameni să vadă LUMEA REALĂ din jurul lor: şcoala, mass media, televizorul, poluarea, mâncarea otravă, vaccinurile, pastilele, biserica (într-o anumită măsură), distrugerea mentală, mulţumirea cu puţin,  renunţarea la banul public, obedienţa faţă de autoritate, încrederea în autorităţi, gândirea pe termen scurt, lipsa de interes, egoismul, valori morale distruse, lipsa de patriotism, nevoia de dovezi clare, renunţarea la luptă şi demoralizarea, lupta zilnică pentru supravieţuire, lipsa de chef pentru a te informa, lipsa de timp pentru a căuta adevărul, gunoi mediatic, birocraţie, cozi, aglomeraţia din trafic şi… BUNĂTATEA NATIVĂ A POPORULUI ROMÂN – o calitate minunată a românilor, dar care parcă ne sapă mormântul în prezent…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu