luni, 8 aprilie 2013

Functiile puterii gandului


Gândurile asigură o sănătate iradiantă

În plan intern, corpul fizic este asociat cu mintea; am putea chiar spune că el este contrapartea minţii sau forma vizibilă, grosieră, a minţii subtile, invizibile. Dacă vă doare un dinte, stomacul, sau urechea, mintea este imediat afectată. Ea nu mai gândeşte corect, devenind agitată, perturbată, deranjată. Dacă, pe de altă parte, mintea este deprimată, nici corpul nu poate funcţiona corect. În terminologia indiană, durerile ce afectează corpul sunt numite boli secundare sau vydhi, în timp ce vasanas-urile sau dorinţele sunt considerate boli primare. Sănătatea minţii este mai importantă decât sănătatea fizică. Când mintea este sănătoasă, corpul o va urma cu siguranţă. Dacă mintea  este pură, dacă gândurile sunt pure, veţi fi eliberaţi atât de bolile primare, cât şi de cele secundare. Mens sana in corpore sano (Minte sănătoasă în corp sănătos) cum spuneau cu înţelepciune latinii.

Gândurile dezvoltă personalitatea
Un gând sublim elevează mintea şi purifică sufletul; un gând rău excită mintea şi umple sufletul cu emoţii morbide şi întunecate. Cei care au un control cât de mic asupra gândurilor şi vorbelor lor pot fi recunoscuţi imediat, prin faţa lor senină, calmă, frumoasă şi fermecătoare, prin vocea dulce şi liniştită, prin ochii strălucind de o lumină interioară.

Gândurile afectează corpul
Orice gând, emoţie sau cuvânt produce o puternică vibraţie în fiecare celulă a corpului şi lasă acolo o puternică impresie. Cei care cunosc metoda gândului opus (când ne vin gânduri rele sau deprimante, ele pot fi anihilate gândind ferm o anumită perioadă de timp exact opusul lor) pot duce o viaţă armonioasă, de pace şi de putere. Gândul iubirii va neutraliza pe dată un gând de ură. Gândul curajului este cel mai puternic antidot împotriva fricii.

Puterea gândului schimbă destinul
Unii oameni ignoranţi îşi spun: "Karma face totul. Eu nu pot lupta cu destinul meu. Dacă aşa m-am născut, de ce aş face vreun efort să mă schimb?". O gândire fatalistă provoacă inerţie, stagnare şi mizerie. Este o neînţelegere a legii karmei. Un om inteligent nu va pune asemenea întrebări stupide, nici nu va aduce asemenea argumente anapoda. El îşi va lua destinul în propriile mâini, schimbându-şi gândurile şi acţiunile. Un vagabond nu trebuie să rămână un vagabond pentru eternitate. Dacoit Ratnakar (care avea să devină înţeleptul Valmiki), Jagai şi Madai au fost vagabonzi, dar s-au putut transforma într-o singură viaţă. La fel, puteţi deveni un yoghin sau un jnani (înţelept), vă puteţi croi destinul, vă puteţi determina exact acea karma pe care o doriţi. Tot ce aveţi de făcut este să gândiţi corect, nobil, iar apoi să acţionaţi în consecinţă. Puteţi astfel deveni un sfânt sau un milionar, puteţi chiar atinge poziţia lui Indra sau Brahma. Omul nu este o fiinţă neajutorată, ci una înzestrată cu liber arbitru. Depinde numai de el cum îl foloseşte.

Gândurile pot provoca dezordini fiziologice
Orice schimbare de gând provoacă vibraţii în corpul nostru mintal. Când sunt transmise corpului fizic, schimbarea determină o anumită activitate în materia nervoasă a creierului, manifestată prin schimbări chimice şi electrice. Pasiunea intensă, ura, gelozia menţinute mult timp, izbucnirile temperamentale uzează sistemul distrugând celulele corpului şi provocând boli de inimă, ficat, rinichi, splină şi stomac. Fiecare celulă a corpului creşte sau suferă, primeşte un impuls de viaţă sau de moarte, de la fiecare gând ce ne trece prin minte, căci avem tendinţa să ne formăm exact în imaginea pe care o gândim cel mai tare. Când mintea e axată asupra unui anumit gând, ne branşăm asupra unei anumite frecvenţe de vibraţie a materiei ce are tendinţa de a se repeta pe sine rezonând cu toate gândurile ce vibrează la fel, şi de a forma astfel un obicei, de a deveni automată. Corpul fizic nu face decât să urmeze mintea, imitându-i schimbările. Puteţi observa cu uşurinţă că, atunci când vă concentraţi, ochii vă rămân ficşi (tendinţă pe care o are de altfel, întregul corp).

de Swami Sivananda

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu