Gândul îşi exercită influenţa asupra
întregului corp. Durerea mentală slăbeşte organismul fizic, dar nu mai puţin adevărat
că şi corpul influenţează mintea; un corp sănătos este barometrul unei minţi
sănătoase. Când corpul e bolnav, mintea se îmbolnăveşte şi ea. Pornirile
violente ale unui caracter prea aprins produc serioase daune celulelor
creierului, generând produşi chimici otrăvitori în sânge, dau naştere unui şoc
general şi suprimă secreţia sucurilor gastrice, bilei şi celorlalte sucuri digestive
din tubul alimentar, secătuiesc energia, vitalitatea, induc îmbătrânirea
prematură şi scurtează viaţa. Când suntem furioşi, mintea devine perturbată,
fapt care creează disfuncţionalităţi la nivelul corpului, din cauza intrării în
agitaţie a întregului sistem nervos. Aceasta este explicaţia
"nervilor" pe care îi avem, sau a stării de enervare. De aceea este
preferabil să ne controlăm mânia prin iubire. Mânia este o energie atât de puternică,
încât nu poate fi controlată prin intelectul obişnuit, ci numai prin intelectul
pur sau discernământ.
Gândul creează lumea. El
determină devenirea lucrurilor întru existenţă. Gândurile dezvoltă dorinţele şi
excită pasiunile. În mod analog, gândurile contrare ce urmăresc anihilarea dorinţelor
şi pasiunilor vor contrabalansa efectele primelor gânduri. Acesta este un lucru
foarte important: când sunteţi asaltat de o anumită dorinţă
sau pasiune, gândul contrar vă va ajuta să o distrugeţi. Dacă gândiţi despre
cineva că este prietenul vostru, acest lucru se va transforma în realitate.
Dacă în schimb îl vizualizaţi ca duşman, mintea va actualiza deopotrivă şi
acest gând. De aceea, cel care ştie cum să lucreze cu mintea, controlând-o
printr-o practică constantă, poate atinge fericirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu