Manuscrisul lui Leonardo da Vinci

      Manuscrisul lui Leonardo, continand aproximativ 5000 pagini de insemnari si schite, se afla acum prin diverse tari, printre care Franta, Italia si Anglia. La inceput s-a aflat in posesia elevului sau Francesco Merzi, insa cea mai mare parte a acestuia s-a pierdut, dupa moartea sa. Manuscrisul a fost descoperit intre sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea. Lumea nu l-a recunoscut, dar, ulterior, s-a facut asocierea dintre numele proprietarilor paginilor si locurile unde acestia se aflau. Continutul fusese scris sub forma de jurnal si atingea diverse subiecte printre care anatomia, zborul pasarilor, calitatile fizice ale apei, geologia, planificarea urbana, tehnologia militara, viata, perspectiva, peisajul, lumina, umbra, culorile, desenul si geometria. Restul continutului manuscrisului era scris in oglinda. Cand era intors , se putea citi si de la dreapta  la stanga. Au fost emise multe teorii pe marginea motivului pentru care a folosit acest stil, de la ideea ca nu-i placea deloc sa scrie lucruri usor de citit pana la faptul ca ar fi avut complexe despre putinele sale studii lingvistice, sau ca ar fi fost stangaci, asa incat acesta a fost cel mai usor mod de a scrie pentru el. De fapt, adevarul nu se cunoaste inca. In a doua jumatate a secolului al XIX-lea Leonardo a dobandit o reputatie din ce in ce mai mare, pe masura ce devenea cunoscut continutul manuscriselor sale. Cercetatorii au fost uimiti de faptul ca un pictor avea atatea abilitati de inginer, inventator si savant. Cu exemple precum compasul care trasa cercuri perfecte sau elipse si un dispozitiv pentru crearea perspectivei, acestea au produs o gama stralucita de aparate si echipamente. Si mai surprinzatoare este notiunea lui de "mecanism". Mecanismul este structura interna a unei masini, cu alte cuvinte o configuratie de suruburi, angrenaje, cilindri, pistoane, ventile, arcuri si arbori cotiti. Leonardo a luat fiecare mecanism si l-a studiat separat. In decursul istoriei , prima data cand oamenii au separat masinile si mecanismele a fost in sec, al XVIII-lea. Mai mult, aplicatia mecanismului nu s-a oprit aici. Leonardo se gandise deja, cu 300 ani inainte, la niste aplicatii, in acest sens. Acestea cuprindeau surubul diferential, roata melcata(un manunchi de roti zimtate), patine cu rotile si rulmenti, ulterior, acestea devenind indispensabile pentru autoturisme. Toate acestea existau deja in mintea lui Leonardo. In plus, au aparut noi echipamente si masini prin reunirea cunostintelor din domenii diferite. Printre cele mai utile inventii se numara moara de apa, roata automata de tors si masina automata de tiparit. Leonardo , puternic orientat spre inovatie, cauta neincetat o metoda practica prin care lucrurile sa poata fi facute mai usor.