vineri, 29 martie 2013

Plante care fac minuni





ALBASTRELE (Centaurea cyanus)
Au efect calmant si antiseptic ocular, fiind folosite extern in conjunctivite, iritatii ale pleoapelor, dar si cosmetic: calmeaza ochii obositi si atenueaza ridurile fine. Intern, albastrelele sunt antiinflamatoare, depurative si diuretice, fiind folosite pentru afectiuni urinare si reumatism. Astringente si antiseptice, aceste flori sunt utile si in caz de diaree.







SOC (Sambucus nigra)
Florile albe, delicat parfumate, au efect sudorific si scad febra in cazuri de gripe si raceli. Emoliente si antiseptice, florile de soc se folosesc in tratarea bronsitelor si a virozelor respiratorii. Sunt diuretice si depurative, fiind indicate in boli renale, reumatism si obezitate. In plus, stimuleaza secretia lactata.








VERBINA (Verbena officinalis)
Planta magica a romanilor, verbina are efecte benefice in caz de anxietate, depresie, atacuri de panica si migrene cauzate de tensiunea nervoasa. Verbina inlatura emotiile negative, fiind un tonic si un reechilibrant psihic. Stimuleaza secretia lactata si declansarea menstruatiei. Calmeaza nevralgiile, crampele abdominale si durerile menstruale. Atenueaza simptomele de sindrom premenstrual, scade febra, e diuretica, depurativa si antiinflamatoare. De asemenea, ajuta la cicatrizarea ranilor si la eliminarea viermilor.





SUNATOARE (Hypericum perforatum)
Florile galben-portocalii au fost utilizate in medicina populara pentru tratarea afectiunilor hepatice, a ulcerelor, a gastritelor si a colitelor. Dupa o masa copioasa, o infuzie de sunatoare inlesneste digestia, deoarece stimuleaza secretia biliara. Cercetarile recente i-au descoperit si calitati antidepresive si calmante: elimina tensiunea nervoasa si insomnia. ATENTIE! Daca urmezi tratament medicamentos sau iei anticonceptionale, cere sfatul medicului inainte de a apela la sunatoare; interactiunea dintre ele poate avea efecte neplacute.





SULFINA (Melilotus officinalis)
Popular, sulfina este folosita pentru efectul sedativ, inducand o stare de liniste interioara. Impotriva insomniilor, se bea o cana cu ceai inainte de culcare. Importanta este insa si actiunea venotonica si anticoagulanta, utila in caz de varice, circulatie arteriala defectuoasa si tromboflebite. Reduce tensiunea arteriala si stimuleaza regenerarea ficatului. Emolienta si expectoranta, sulfina ajuta in tuse si bronsita. Are efect antiseptic, antispastic si antiinflamator in colite si gastrite si elimina gazele intestinale.







TEI (Tilia cordata)
Florile de tei au efect calmant, sedativ si hipotensiv, conferind suport psihic. Teiul este folosit traditional in gripe si raceli, deoarece are efect sudorific (faciliteaza transpiratia), ajutand astfel la scaderea febrei, dar si pentru ca amelioeaza starea generala proasta, care apare in aceste afectiuni. Are actiune emolienta si expectoranta, fiind recomandat in bronsite. Ceaiul de tei si baile cu infuzie concentrata sunt indicate si copiilor, in caz de insomnie sau iritabilitate.







LAVANDA (Lavandula angustifolia)
Florile violete au efect antidepresiv, sedativ si calmant. Gustul unui ceai poate fi prea puternic, dar te poti bucura de efectele lavandei adaugand infuzie concentrata in apa de baie, sau uleiul esential in lampi de aromaterapie ori in uleiul de masaj. Lavanda este indicata in caz de insomnie, labilitate psihica si stres. Scade febra, are efect antiseptic si cicatrizant.











GALBENELE (Calendula officinalis)
Aceste flori au calitati antibacteriene, antiinflamatoare si antispastice. Sunt emoliente, au efect antiacid si ajuta la cicatrizarea mucoaselor, fiind utile in gastrite, ulcere si dupa interventii chirurgicale dentare. Calmeaza durerile de stomac si pe cele menstruale. Sunt indicate si in dischinezie biliara, deoarece activeaza secretia de bila si eliminarea ei in intestin. Extern, galbenelele sunt folosite pentru ingrijirea ranilor si in caz de ulceratii, arsuri, degeraturi si eczeme.





PANSELUTE
Varianta de camp (Viola tricolor) este cunoscuta mai ales sub denumirea de "trei-frati-patati". Purificator puternic al sangelui, panseluta are efect antialergic, depurativ si antitoxic, fiind indicata in caz de acnee, eczeme, urticarie si dermatoza. Este expectoranta, fluidifica secretiile bronsice si poate fi utilizata in rinite, sinuzite, bronsite si astm.








MUSETEL (Chamomilla matricaria)
Este un calmant bland, indicat atat pentru adulti, cat si pentru copii. Linisteste crampele abdominale si durerile menstruale, calmeaza psihicul. Este recomandat in caz de balonari (previne procesul de fermentatie si absoarbe gazele din intestine), gastrite, ulcer gastric si colite. Are calitati antiseptice, antibacteriene, antiinflamatoare si emoliente, fiind folosit extern in scopuri cosmetice, pentru ingrijirea tenurilor sensibile si uscate, sau pentru tratarea ranilor si a eczemelor.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu